Camion furat din Bulgaria, depistat la Albița

0

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, România au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un camion marca Man, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Bulgaria în urmă cu câteva zile.

Potrivit unui comunicat al Poliție de Frontieră Română, în data de 19 mai 2022, în jurul orei 12.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, care conducea un camion marca Man, înmatriculat în Republica Moldova.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Bulgaria, la data de 16 mai 2023. 

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că are calitatea de angajat (șofer) al firmei de transport în proprietatea căreia este autovehiculul și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autovehiculul, în valoare de 75.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata