Ceban: Amendamentul cu privire la excluderea și anularea taxei de salubrizare din țară a fost ignorat de către PAS

0

Amendamentul cu privire la excluderea și anularea taxei de salubrizare din țară a fost ignorat de către PAS și a refuzat să fie pusă pe ordinea de zi, la Parlament. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban în cadrul ședinței de astăzi de la Primărie.

„Iată vreau să fac un anunț cu privire la minciunile și populismul PAS. Taxa de salubrizare au zis că vor propune la CMC și cred că vor face mare show să fie scoasă taxa de salubrizare. Ați văzut cum umblă prin municipiul Chișinău, prin poștași și le spun oamenilor să nu achite taxa de salubrizare, fără a le spune că vor achita penalități. Taxa în acest an, spre mare regret nu poate să fie anulată.

Dar săptămâna trecută, Comisia parlamentară de profil, a lăsat fără examinare amendamentul propus de Gaik Vartanean cu privire la excluderea taxei de salubrizare pe întreg teritoriul țării. Prevedere care poate fi abrogată doar de Parlament prin simpla modificare la codul fiscal, nu poate să facă acest lucru nici Primăria. Această taxă este în foarte multe localități, în toate capitalele din Europa și a fost in犀利士5mg trodusă de CMC la recomandarea Curții de Conturi.

Această taxă nu are nimic cu taxa de colectare a deșeurilor de la tomberon. Nu manipulați cu oamenii. Ați avut ocazia să anulați. Ați respins acest amendament și nici măcar nu ați introdus la comisie pentru a discuta”, a punctat Ceban.

Edilul spune că această taxă nu a fost creată de Primăria Chișinău, dar de către Parlament.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata