Ceban: Guvernul are două soluții: ajustarea tarifelor sau acoperirea datoriilor SA ”Apă-Canal Chișinău”

0

Consiliul de administrare al ”Apă-Canal Chișinău” s-a întrunit astăzi de urgență pentru a discuta despre situația critică și excepțională în care se regăsește acum întreprinderea. Anunțul a fost făcut de primarul Capitalei, Ion Ceban.

”A fost adusă la cunoștința membrilor consiliului, o dată în plus, situația catastrofală care s-a produs în urma scumpirii tuturor serviciilor, fapt ce a dus la datoria ”Apă-Canal” față de Premier Energy. Au fost prezentate rapoartele care atestă majorarea cu peste 30 de milioane de lei lunar în rezultatul scumpirilor în lanț a resurselor energetice, dar în special a energiei electrice”, a declarat edilul.

Ion Ceban a precizat că a fost luată decizia de a se adresa repetat, în mod de urgență, tuturor instituțiilor centrale.

”Aduc aminte că în anii 2021 și 2022 au fost trimise zeci de demersuri în adresa Consiliului Suprem de Securitate, Președinției, Parlamentului, ANRE și toate au rămas fără atenția din partea autorităților. Pentru a nu duce lumea în eroare, așa cum o fac liderii PAS, anexăm scrisoarea Premier Energy, atât referitor la datoriile acumulate în ultimele 2 luni la energia electrică, cât și intenția de a deconecta”, a adăugat primarul general.

Amintim că ieri, edilul a publicat o listă a obiectivelor supuse deconectărilor. Ulterior, Premier Energy a anunțat că amână procesul până săptămâna viitoare, lucru care, însă, nu soluționează problema, susține Ion Ceban.

”Despre situația dată a fost informat o dată în plus Guvernul, astăzi, după ședința comisiei și este straniu că reprezentanții Guvernului, în comunicarea publică, adoptă poziția struțului. În realitate rămânând aceleași obiective ale celor de la guvernare: falimentarea întreprinderii, punerea totală în responsabilitatea primăriei și ”Apă-Canal” și debitarea a tot felul de prostii și invocarea de implicare a factorului extern care nu are nici o legătură cu scumpirile care le-au făcut ei la toate serviciile, astfel provocând datorii la întreprinderea strategică”, a declarat primarul.

Edilul a declarat că Guvernul este obligat, în regim de urgență, să vină cu măsuri pentru a nu permite agravarea situației.

”Executivul trebuie să schimbe metodologia și să ajusteze costurile la cel puțin acoperirea cheltuielilor operaționale, dar și a creditelor precedentelor administrații 2013-2014. Dacă e să rămână situația curentă, Guvernul trebuie să achite integral gaura de 300 de milioane de lei care urmează să fie în 2023 din cauza scumpirilor și neajustarea tarifelor reale care ar permite depășirea situației de criză”, a mai precizat Ion Ceban.
Menționăm, Primăria transferă anual Guvernului 23 de miliarde de lei, iar înapoi îi revine 2,5 miliarde de lei sau aproximativ 12%.

”Banii pe care municipalitatea îi transferă autorității centrale și constituie bugetul național și pe banii chisinăuienilor, tot felul de miniștri și deputăței de la PAS se laudă cu tot felul de proiecte, drumuri și sat european. Ne vom adresa repetat instituțiilor naționale și internaționale. Am solicitat să fie examinată situația în cazul în care primele să fie deconectate de la apă și canalizare instituțiile de stat, precum Parlamentul, Președinția, Guvernul pentru a face acele economii pe care ni le sugerează Premier Energy. Așa ca primii să vadă cum este să rămâi fără serviciile vitale pentru oameni”, a scris în concluzie edilul pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata