CEC refuză să înregistreze blocul Victorie la referendum și alegeri prezidențiale

0

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să nu înregistreze blocul „Victorie” pentru participare la referendumul republican constituțional și alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Decizia a fost luată în timpul unei ședințe din data de 7 august.

Astăzi, 7 august, CEC a examinat solicitările blocului „Victorie” – format din partidul „Renaștere”, partidul „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, partidul „Șansă” și partidul „Victorie” – de a fi înregistrat pentru participare la referendum, precum și la alegerile prezidențiale.

De menționat că, la precedenta ședință din data de 3 august, CEC a decis să conexeze cele două cereri într-o singură procedură administrativă. 

Tot la data de 3 august, CEC a anunțat că materialele prezentate de blocul Victorie „conțin anumite erori tehnice, iar solicitanții trebuie să răspundă unor întrebări de clarificare formulate în cadrul ședinței și să prezinte documente suplimentare până la 6 august 2024”. CEC menționa că blocul „Victorie”, fiind invitat la ședința din 3 august, nu s-a prezentat.

Astăzi, blocul „Victorie” a fost prezentat la ședință de Adrian Cojocaru, care a prezentat o procură prin care blocul îi încredințează să-i prezentele interesele.

Vicepreședintele Comisiei Pavel Postica a spus că la 4 august instituția electorală a solicitat celor patru partide din bloc „elucidarea unor aspecte”, printre care: creditele utilizate în cazul referendumului, cum vor asigura finanțarea campaniei electorale, termenii și modul de formare a blocului, dacă Ilan Șor a semnat pentru constituirea blocului, cine este conducător al blocului și aspecte legate de temeiul juridic de utilizare a denumirii blocului.

La rândul său, reprezentantul „Victorie” Adrian Cojocaru a spus la ședință că „blocul a îndeplinit toate cerințele legale” și a solicitat înregistrarea partidelor pentru a participa la referendum și alegerile prezidențiale.

Ulterior, Postica a declarat că analizând actele prezentate de solicitanți „subiecții nu au reacționat în modul corespunzător la semnalele evidențiate și au negat existența carențelor”.

„Denumirea blocului electoral nu poate fi identifică cu denumirea altor partide. (…) Pe ANI lipsesc declarațiile persoanelor care fac parte din partidele vizate, cu excepția persoanelor din partidele „Victoria” și „Renaștere”. (…) Transferul de imagine al unui partid politic declarat neconstituțional nu poate fi acceptat de autoritățile de resort”, a declarat Postica.

Într-un final, CEC a decis să refuze înregistrarea blocului și să sesizeze ANI în vederea verificării celor constate.Șase membri CEC au votat pentru, o persoană a votat împotrivă. Doi membri CEC nu au participat la vot.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata