CNA interzice proiectul “Capital Matern”: Zeci de familii cu copii riscă să rămână fără alocații

0

Banii alocați de Primăria orașului Orhei pentru implementarea programului Capital Maternității au fost blocați de Centrul Național Anticorupție (CNA). Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, a vorbit despre această situație groaznică într-o conferință de presă.

El a menționat că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a emis un ordin de înghețare, pe un termen de 30 de zile lucrătoare, care prevede interzicerea oricăror operațiuni și tranzacții cu mijloacele bănești din contul bancar, destinat plății alocațiilor pentru familiile cu copii.

Potrivit lui, pe lângă înghețarea fondurilor privind oferirea alocațiilor pentru nașterea copiilor, Pavel Verejanu a menționat că mamele, care au beneficiat deja de acest ajutor sunt supuse presiunilor și intimidate de către organele de drept.

„Astăzi a fost citată una dintre mămici de către CNA, care a beneficiat de indemnizație. Noi nu putem să tăcem, când un bărbat intimidează o mamă la telefon și îi spune că ori se prezintă de bună voie la CNA, ori va fi ridicată cu forța”, a spus el.

Autoritățile municipale de la Orhei, menționează că de vină s-ar face președintele țării și Guvernul, iar CNA ar fi acționat la comandă politică.

„Regimul Sandu-PAS comite un adevărat genocid împotriva propriului popor. Noi nu suntem de vină că cineva nu are copii, că nu simte căldura inimii de mamă. Având în vedere că statul nu contribuie cu nimic la dezvoltarea domeniului tineretului și îi izgonește din țară. Noi, aici, în municipiul Orhei, am creat toate condițiile ca tineretul să rămână acasă”, a mai declarat primarul de Orhei.

Potrivit lui, suma înghețată ar permite acordarea indemnizației la 308 familii, banii fiind oferiți de un sponsor. Pe lângă asta, CNA a blocat întreg programul de suport pentru familiile tinere.

Acțiunile CNA nu ar fi primele de acest gen, fapte similare au avut loc și luna iulie. Atunci, 81 de familii au trebuit să aștepte două luni de zile până când sursele vor fi deblocate.

,,În luna iulie sponsorul a efectuat prima tranșă conform Contractului de sponsorizare în valoare de 50 de mii de dolari, această tranzacție fiind stopată de către organele de drept (Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor și CNA) pe o perioadă de 2 luni”, a mai spus Verejanu.

Autoritățile de la Orhei îndeamnă organele de drept să nu se supună ordinelor politice, întrucât de suferit au mamele cu copii.

„Lăsați mamele în pace, căci ele au primit acest suport financiar să cumpere mâncare, hăinuțe, scutece și tot necesarul. Dragi ofițeri, vă îndemn încă o dată să nu îndepliniți acele indicații care sunt împotriva cetățenilor. Guvernarea se luptă cu propriul popor. Programul “Capital matern” este perfect legal, și nu există temei pentru a fi blocat”, a conchis primarul.

O femeie, prezentă la conferința de presă, a venit cu un mesaj laconic și direct față de acțiunile abuzive ale autorităților.

„Noi îi mulțumim domnului Ilan Șor că beneficiem de acest proiect. Noi vă rugăm insistent să nu fim implicați în jocurile politice și să ne acordați aceste indemnizații, întrucât e o sursă foarte importantă de venit pentru noi”, a spus o mamă.

Programul „Capital matern” a fost inițiat la Orhei în urmă cu 8 ani de către Ilan Șor. Astăzi, proiectul nu ar fi existat dacă n-ar fi fost sponsorii pe care a reușit să-i atragă omul de afaceri. În cadrul programului “Capital matern” sunt acordate ajutoare bănești în valoare de 7.000 de lei pentru nașterea primului copil, 10.000 de lei pentru al doilea copil și 20.000 de lei pentru gemeni. Până în prezent, 1675 de tinere familii au depus cereri pentru a beneficia de aceste alocații, dintre care – 1088 de familii și-au primit banii, iar lunar, cifra este în creștere.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata