Condamnat la 11 ani închisoare pentru tentativa de omor a unui bărbat

0

Prin sentința Judecătoriei Hîncești din 19 mai 2022, un bărbat în vârstă de 56 ani, a fost condamnat la 11 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor a unui alt bărbat dintr-o localitate din Hîncești (art.27, 145 alin.(1) din Codul penal).

Potrivit probelor administrate de către procurori și examinate nemijlocit în ședința de judecată, s-a stabilit că, inculpatul la 01 ianuarie 2022, aflându-se la într-o localitate din raionul Hîncești, fiind în stare de ebrietate, a pătruns în casa de locuit a unui bărbat, cu care se afla în relații ostile, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu un cuțit în regiunea feței, gâtului și în regiunea costală dreapta, astfel, cauzându-i leziuni corporale periculoase pentru viața și sănătatea persoanei, însă din motive independente de voința lui decesul părți vătămate nu a survenit.

Pe tot parcursul efectuării urmăririi penale pe caz, cât și judecării cauzei penale, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, măsură care a fost menținută și de către instanța de judecată, până când sentința va deveni definitivă.Remarcăm că, în cadrul ședinței de judecată, inculpatul a pledat nevinovat.Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel, la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Totodată, ținem să precizăm că, anterior bărbatul vizat, în anul 2018 a mai fost condamnat la un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de probă de 3 ani, fiind recunoscut vinovat pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata