Consumul de electricitate a scăzut în Moldova cu 16%, iar la gaze cu 35%

0

În ultimele două săptămâni, consumul de energie electrică a scăzut cu 16 la sută, în Republica Moldova, iar la gazele naturale – cu 35%. Asta înseamnă că oamenii au început să folosească mai chibzuit resursele energetice.

Totuşi, domeniul energetic rămâne unul extrem de vulnerabil în Republica Moldova, iar autorităţile îndeamnă basarabenii la responsabilitate civică.

Ce paşi se întreprind pentru a depăşi această criză şi cât de anevoios este drumul spre o independenţă energetică vedeţi în reportaj.

Acestea sunt doar câteva dintre măsurile întreprinse de cetăţeni pentru a reduce din consumul la energia electrică. Economisirea curentului a devenit necesară după sistarea importul de energie electrică din Ucraina, după ce mai mulţe reţele de infrastructură din ţara vecină au fost lovite de rachete ruseşti.

Acum, RM cumpără energie electrică din România şi de pe piaţa liberă, însă în orele de vârf consumul depăşeşte capacitățile de generare disponibile, iar deficitul variază de la o zi la alta de la 33 la 10 la sută.

Victor Parlicov, expert în energetică: „La noi consumul în mare parte este consumul casnic. Atunci când porniţi acasă un bec, aparatul electric, orice alte electrocasnice consumaţi energie. Toate lucrurile astea pun presiune, practic în acelaşi interval de timp, căci toţi vin acasă pe la 6,7,8 seara”.

Cu alte cuvinte, atunci când consumul de energie depășește 750 MW, nu mai există alte surse de acoperire. Cererea mare de energie pe piaţa liberă duce şi la creşterea preţurilor de achiziţie.  

Sergiu Aparatu, director ÎS Moldelectrica: „Noi luăm 80% din România pe contracte comerciale bilaterale, iar pe parcursul zilei este cumpărată de la bursă română platforma OPCOM. Consumul, cererea pe piaţă şi evident când apare un jucător nou şi el trebuie să aibă energie evident că şi preţurile pe piaţă cresc. Intrarea pe piaţă a Energocom a influenţat cumva aceste preţuri”.

Victor Parlicov, expert în energetică: „În condiţii de piaţă cea mai ieftină energie intră prima în reţea, se cumpără prima. După aia, când nu-ţi ajunge energie începi a cumpăra energie mai scumpă, în orele de vârf, ca să acoperi consumul, cumperi cea mai scumpă energie”.

Dacă locuitorii Republicii Moldova vor consuma mai puţin curent, facturile vor fi mai mici şi vor fi evitatea deconectările.

Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Dacă în mod obişnuit poate fi cumpărată energia cu 1,7 lei – 3 lei KW/h. Atunci în orele de vârf poate fi cumpărat cu 7-8 lei, 10 lei. Adică, dacă spălaţi rufele după ora 11 seara  atunci ne coastă 3 lei, la 9 seara – 7 lei”.

Autorităţile îndeamnă cetăţenii să economisească energia, mai ales, în orele de vârf.

Andrei Spînu, vicepremier, ministru al Infrastructurii: „Am văzut o mai mare responsabilitate din partea cetăţenilor şi mai puţină responsabilittae din partea unor autorităţi publice locale dar şi centrale.

În septembrie cu 37 la sută s-a redus consumul la gaz. În octombrie, cifra estimată este de 16% economie la energie electrică. Clădirile guvernului au consumat cu 23% mai puţin iar casa Guvernului cu 30%.

Unele primării au răpuns imediat apelului şi au deconectat parţial sau peste un bec iluminatul stradal”.

În perioada 24-31 octombrie, consumul de energie electrică în orele de vârf au scăzut cu peste 6%.

Sergiu Aparatu, director ÎS Moldelectrica: „Luăm o zi de noiembrie din anul 2021 consumul ajungea până la 1000 de MW. Data de astăzi consumul e de 723MW. Este un efect foarte pozitiv atunci când iluminatul nu s-a pornit la orele, atunci când s-a pornit la ora 8 am avut o uşurare în sensul că vârful care este între orele 7 şi 8 a fost un pic mai mică presiune”.

Veaceslav Ioniță, expert în economie: „Săptămâna trecută, noi într-adevăr am avut o reducere de consum în orele de vârf peste 6%. Am economisit 200 de mii de euro, bani pe care în caz contrat puteam să plătim pe energia electrică procurată scump”.

Potrivit calculelor, dacă în orele de vârf s-ar reduce consumul de electricitate doar cu 1%, atunci se vor economisi aproximativ 60 de mii de euro pe zi, adică 1,8 milioane de euro într-o lună.

Deşi cetăţenii au devenit mai cumpătaţi, alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova rămâne incertă, din cauza atacurilor ruseşti asupra infrastructurii din Ucraina.

Sergiu Aparatu, director ÎS Moldelectrica: „Da, noi în continuare suntem în stare de alertă pe piaţa energiei electrică persistă riscuri de deconectări, şi foarte mult depinde de starea sistemului ucrainesc”.

Victor Parlicov, expert în energetică: „Dacă liniile din Ucraina pică, Novodnestrovsk-Bălţi, atunci fără transistreni sistemul nostru energetic nu va rezista. Volumele care fizic pot veni din România, dacă excludem nodul energetic de la MGRES, sunt insuficiente pentru a ne menţine”.

Sergiu Aparatu, director ÎS Moldelectrica: „Legăturile existente cu România ar putea să ne acopere acel consum pe care-l avem nevoie.  Sunt câteva legături de linii de 110 kilovolţi. nu acoperă necesarul. dar  putem să facem ca să asigurăm alimentări cu energie la consumul vital pentru funcţionarea statului”.

Victor Parlicov, expert în energetică: „În opinia mea, o parte din banii de la staţia back to back, care nu mai este nevoie de ea, trebuie realocaţi, inclusiv la construirea unei linii noi Bălţi-Suceava. Şi respectiv să fim interconectaţi cu inelul d e 400 kilovolţi a României şi din sud la Isaccea şi din nord la Suceava. Atunci şi puterea noastră de negocieri politice cu stânga Nistrului va fi cu totul alta”.

Potrivit ministrului Infrastructurii, lucrările de interconexiune cu România au fost urgentate. Construcţia liniei de înaltă tensiune Vulcăneşti-Chişinău va începe în primăvara anului viitor.

Andrei Spînu, vicepremier, ministru al Infrastructurii: „Lucrările merg conform planului şi noi ne asigurăm că ele vor fi făcute la timp. Partea de proiectare şi verificare durează un pic şi trebuie făcute conform rigorilor vom încerca să grăbim mai mult propriu zis construcţia acestei linii şi instalarea pilonilor”.

Experţii în energetică din România spun că, deocamdată, Bucureştiul nu poate acoperi integral necesarul de energie electrică al Republicii Moldova.

Dumitru Chisăliță, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă, România: „Pe întreaga perioadă a iernii, dacă vorbim de sută la sută ca energia să vină din România e puţin probabil săs e întâmple acest lucru. Un prim element care trebuie luat în considerare este faptul că capacităţile de producţie electrică în România nu sunt sificiente nici pentru a acoperi integral consumul de energie din România. Al doilea aspect este cel legat de capacitatea interconectărilor care există între România şi RM, care să facă faţă întregului necesar de energie lectrică din RM”.

Şi economia la gaz este importantă, după ce Gazprom a redus livrările cu 50%, iar preţul de achiziţie a crescut. Partea bună este că, mai nou, putem cumpăra gaze naturale de pe piaţa liberă, fără a depinde de Federaţia Rusă.

Victor Parlicov, expert în energetică: „Infrastructura există, gaze la moment noi putem cumpăra şi din SUA şi din Qatar dacă vrem, problema nu-i în faptul că nu avem gaze, problema e preţ”.

Veaceslav Ioniță, expert în economie: „În acest an, dacă să avem aceeaşi căldură ca-n anul trecut ne trebuie 16 miliarde, de 4 ori mai mult. Noi nu avem aşa bani din acest motiv cred că oamenii care cu gaz vor economisi cel puţin 1 mldr. de lei”.

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii: „Când chemăm lumea şi oamenii să economisească  asta ne ajută să plătim un preţ mai mic la energia electrică, un preţ mai mic la gaz. Oamenii trebuie să înţeleagă că avem prieteni, uitaţi-vă ce face România în ultimele 2 săptămâni”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata