Copil de 8 ani, lovit de o mașină în timp ce traversa strada cu bicicleta la Dubăsari

0

Un copil de 8 ani a fost rănit grav într-un accident rutier produs în seara zilei de 17 iulie, în orașul Dubăsari. Minorul se deplasa cu bicicleta în momentul impactului.

Potrivit informațiilor publicate de așa-zisele autorități din regiunea transnistreană, accidentul a avut loc la intersecția străzilor Energeticienilor și Nistreană.

Conform datelor preliminare, un automobil de marca BMW se deplasa pe strada Energeticienilor, când doi copii aflați pe biciclete ar fi ieșit pe carosabil din zona Parcului Energeticienilor, încercând să traverseze strada.

Șoferul ar fi reușit să evite primul biciclist, însă nu l-ar fi observat pe cel de-al doilea copil, care a fost lovit de mașină.

În urma impactului, minorul a suferit o fractură deschisă la gamba stângă și a fost transportat la Centrul Republican al Mamei și Copilului din Tiraspol.

Autoritățile susțin că, preliminar, copiii nu s-ar fi asigurat înainte de traversare, însă circumstanțele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Cazul este investigat pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata