Cunoștință pe TikTok: O tânără ar fi fost bătută și violată la Ciocana

0

O tânără ar fi fost bătută, violată și jefuită după ce a ieșit la întâlnire cu un băiat de pe TikTok.

Cazul a fost confirmat de către ofițerul de presă Natalia Stati.

Sursa citată afirmă că suspectul a fost reținut pentru 72 de ore, iar alte circumstanțe se stabilesc.

Totodată, potrivit pulsmedia.md, cazul a avut loc în noaptea de 8 aprilie curent, într-un apartament de pe strada Petru Zadnipru din sectorul Ciocana al Capitalei.

Astfel, sursele afirmă că este vorba despre o tânără în vârstă de 20 de ani, care vineri, 7 aprilie, în jurul orei 21:30, a mers în ospeție la un tânăr în vârstă de 21 de ani, pe care îl cunoscuse acum două luni pe TikTok.

Acesta i-ar fi achitat taxiul și o aștepta în scara unui bloc de locuințe de pe strada Petru Zadnipru, sectorul Ciocana al Capitalei, împreună cu un amic de-al său. După ce tânăra a ajuns la adresa sus-indicată, aceștia au consumat împreună băuturi alcoolice.

La câteva ore după miezul nopții, tânărul de 21 de ani ar fi ieșit din apartament, iar celălalt individ ar fi profitat de faptul că tânăra s-a îmbătat și i-ar fi propus să întrețină un raport sexual, însă aceasta l-ar fi refuzat. Ca urmare, acesta ar fi început să o lovească cu pumnii peste față, după care a rupt hainele de pe ea, i-a legat mâinile și ar fi violat-o. Ulterior, i-ar mai fi furat și telefonul mobil. La final, acesta a ieșit din apartament și a dat bir cu fugiții într-o direcție necunoscută.

Când tânărul de 21 de ani s-a întors de la magazin, a găsit-o pe fată în stare de inconștiență, dezbrăcată și bătută. Fata i-a povestit acestuia calvarul prin care a trecut și împreună s-au dus la Inspectoratul de Poliție Ciocana, unde au depus o plângere.

Oamenii legii au reușit mai târziu să-l identifice pe făptaș, care s-a dovedit a fi un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din Hâncești. 

Totodată, este de menționat că acesta nu e la prima abatere de la legislație, fiind anunțat în căutare națională de către IP Centru pentru alte infracțiuni comise anterior.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata