Diplomație culturală: Consulatul Onorific al Moldovei în Regatul Țărilor de Jos, deschis oficial la Heiloo

0

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a participat joi, 5 iunie 2025, la inaugurarea Consulatului Onorific al țării noastre în Regatul Țărilor de Jos, situat în orașul Heiloo. Evenimentul marchează un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în sprijinirea comunității moldovenești din Olanda.

În cadrul ceremoniei, Igor Grosu a subliniat importanța acestui consulat în promovarea culturii, tradițiilor și produselor autohtone moldovenești pe piața olandeză. De asemenea, președintele Parlamentului i-a urat succes în activitate consulului onorific Vera Stupenea, o profesionistă cu o experiență de 28 de ani în Olanda, autoare a mai multor manuale școlare și promotoare activă a valorilor moldovenești.

În cadrul evenimentului, Igor Grosu a avut ocazia să întâlnească nepoții regretatului scriitor Spiridon Vangheli – Ștefan, Viorel și Cristina –, stabiliți în Olanda. Cu această ocazie, le-a oferit primul exemplar al cărții „Guguță”, tradusă pentru prima dată în limba neerlandeză.

Președintele Parlamentului a reafirmat angajamentul autorităților moldovenești de a extinde rețeaua consulară, asigurându-se că fiecare cetățean moldovean, oriunde s-ar afla, să se simtă acasă.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata