Doi angajați de la conducerea Apa Canal Cahul, judecați pentru corupere

0

Directorul și președintele Consiliului de Administrație a întreprinderii SA „Apă Canal Cahul”, cât și o persoană juridică și administratorul acesteia deferiți justiției pentru fapte de corupție.

Procuratura Anticorupție oficiul Sud anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a directorului și președintelui Consiliului de Administrație a întreprinderii SA „Apă Canal Cahul”, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere pasivă și abuz de serviciu, cât și a unei persoane juridice și administratorului acesteia, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de corupere activă.

Probele administrate în cadrul urmăririi penale dovedesc că, directorul întreprinderii SA „Apă Canal Cahul”, fiind în relații amicale cu un agent economic, intenționând să folosească resursele întreprinderii SA „Apă Canal Cahul”, acționând intenționat prin complicitate cu acel agent economic precum și cu Președintele Consiliului de Administrație al SA „Apă Canal Cahul”, având un rol activ de a favoriza întreprinderile administrate de către agentul economic vizat, au pus la cale realizarea unei scheme infracționale privind efectuarea unor lucrări de construcție a unui apeduct din raza r-lui Cahul, iar lucrările să fie executate de către agentul economic deși, întreprinderea acestuia nu dispunea de autorizație și Licență pentru astfel de gen de activitate, necesar efectuării acestor lucrări.

În continuarea intențiilor sale infracționale, având drept scop realizarea lucrărilor de extindere a rețelei de apeduct în localitatea Văleni și obținerea de către agentul economic a mijloacelor financiare necuvenite, au hotărât să cedeze executarea lucrărilor prin încheierea unui contract de subantrepriză, iar până la începerea procedurii de licitație, au decis să încheie contractul de pregătire a documentației de participare la licitație publică de către SA „Apă Canal Cahul”, a obiectului privind „Aprovizionarea cu apă potabilă în satul Văleni r-l Cahul”, la suma de 23.000 lei, licitație publică organizată de către Asociaţia Obştească „EcoContact”.

Ulterior, având scopul realizării şi obținerii de venituri necuvenite prin încălcarea clauzelor contractului au încheiat un Contract de subantrepriză la suma de 1.022.699,656 lei, predestinate ca fiind valoarea obiectului, însă de facto, costul lucrărilor finale s-au dovedit a fi de 419.079,54 lei, mijloace financiare încasate ilegal de către agentul economic din bugetul SA „Apă Canal Cahul”.

Totodată, agentul economic, în schimbul favorului obținut de la persoanele publice din cadrul SA „Apă Canal Cahul” a efectuat un transfer pe contul unei agenții de turism, mijloace bănești în cuantum de 33.365,44 lei, predestinate achitării serviciilor turistice persoanelor publice cât și familiilor acestora.

Învinuiții nu și-au recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Cahul, sediul Central.

În scopul garantării executării pedepsei amenzii și reparării prejudiciului cauzat prin infracțiuni a fost aplicat sechestru asupra bunurilor ce le aparțin celor 3 învinuiți în valoare totală de peste 266 mii lei.

Pentru infracțiunile comise legea prevede pedeapsa sub formă de închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 200.000 la 300.000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani , cu amendă în mărime de la 67.500 la 117.500 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani din și cu închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 100.000 la 200.000 lei, iar persoana juridică se pedepsește cu amendă în mărime de la 300.000 la 500.000 lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

Urmărirea penală a fost efectuată de către Direcția Generală Teritorială Sud a Centrului Național Anticorupție sub conducerea Procuraturii Anticorupție oficiul Sud și a durat un an.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata