Două ilegalități depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

0

Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest documentează doi conaționali, în vederea ilegalităților care au fost consemnate în punctul de trecere a frontierei Sculeni.

În data de 18 martie 2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a ieși din R.Moldova, un cetățean a Ucrainei, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și remorcă.
La controlul de frontieră, acesta a prezentat, pe lângă documentele de identitate și certificatul de competență profesională, cu însemnele autorităţilor din Ucraina.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În timpul audierilor, persoana a declarat că a urmat cursuri pentru certificare, plătind 200 USD pentru acestea.

Al doilea caz a fost consemnat pe sensul de intrare în R. Moldova unde este vizat șoferul unui microbuz de model “Mercedes Sprinter” , ce se deplasa din Italia. Documentat este un bărbat cu dublă cetățenie (MDA/ROU), în vârstă de 62 de ani.
Șoferul, în declarația vamală completată, a indicat bunurile pe care le transportă.
Însă în rezultatul controlului polițiștii de frontieră în comun cu funcționarii vamali, au depistat  în compartimentul marfar, printre bagajele personale un moped uzat, ce nu a fost declarat.

Conform procedurilor, mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră Sculeni, iar documentul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei în laboratorul criminalistic al IGPF. Cercetările pe cazuri continuă în vederea elucidării tuturor circumstanțelor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata