Procuratura UTA Găgăuzia a trimis în instanța de judecată o cauza penală în privința unui bărbat în vârstă de 50 de ani, care s-a eschivat de răspundere penală pe parcursul a 18 ani, fiind anunțat în căutare internațională.
Acesta a fost extrădat recent din Bulgaria și plasat în arest preventiv.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, în perioada anilor 1999 – 2004, învinuitul a creat și a condus un grup criminal organizat specializat în comiterea infracțiunilor de tâlhărie.
Învinuitul a participat la comiterea în total a 13 episoade de tâlhărie și două omoruri.
Tâlhăriile au fost săvârșite asupra băncilor, încasatorilor, contabilității întreprinderilor și instituțiilor, persoanelor fizice, cu însușirea în principal a mijloacelor bănești, dar și a altor bunuri. În cadrul unui atac tâlhăresc din 30 octombrie 1999, învinuitul, împreună cu alți 2 complici, fiind înarmați cu pistoale și topoare au reușit să sustragă 625 de oi dintr-o fermă. La fel, în cadrul unui alt atac tâlhăresc din 24 martie 2004, asupra angajaților unei bănci, învinuitul a reușit să obțină 133 519 lei. Valoarea totală a bunurilor sustrase prin tâlhărie se estimează la peste 1 milion de lei la momentul comiterii infracțiunii (anii 1999-2004).
Unul dintre omoruri a fost comis de învinuit în noaptea lui 11 aprilie 2003 în privința locuitorului or. Comrat, (alias „RISTAKI”) pe care l-a împușcat în сap, din răzbunare.
Al doilea episod de omor intenționat a avut loc la 12 decembrie 2004, la miezul zilei. Victima s-a dovedit a fi un șofer din cadrul Centrului zonal de asistență medicală urgentă Comrat, care a opus rezistență în timpul atacului tâlhăresc asupra personalului din cadrul contabilității Centrului.
Astfel, învinuitul a fost acuzat de săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 89 din Codul penal (în redacția 1961) – omorul premeditat, art. 195 alin.(2) CP RM (în redacția 2002-2003) – însușirea în proporții deosebit de mari săvârșit prin atac tâlhăresc; art. 145 alin.(3) lit. i) CP RM (în redacția 2002-2003) – omorul unei persoane cu scopul de a înlesni săvârșirea unei alte infracțiuni; art. 283 CP RM – banditismul; art. 290 alin.(1) CP RM (în redacția 2002-2003) – purtarea ilegală a armelor și munițiilor fără autorizația corespunzătoare.
Acesta riscă o pedeapsă maximă sub formă de detenție pe viață.