Edilul capitalei a precizat că locurile pregătite pentru refugiați în școli, să fie scoase, iar elevii să revină la lecții

0

Primarul general Ion Ceban salută decizia Guvernului de deschidere a Manejului Sportiv. Mai mult, primarul spune că ar trebui deschise Arena Chișinău și Arena de la Nisporeni. În acest sens, edilul a cerut ca locurile pregătite pentru refugiați în școli, să fie scoase, iar elevii să revină la lecții.

„Am văzut ieri și salut decizia autorităților centrale, după multiplele solitari pe care le-am făcut, de a deschide la manejul atletic cele 500 de locuri pentru refugiați. Dacă nu s-ar fi făcut ieri acest lucru, deja am fi avut o catastrofă în Chișinău.

Pe teritoriul mun. Chișinău sunt 44 de centre diferite. Doar în Moldexpo am avut 7700 de persoane în această perioadă. Ceea ce este o cifră enormă. Vreau ca toată lumea să înțeleagă că sunt angajații din Primăria Chișinău.

Mai suntem în amenajarea a două spații suplimentare mari și atât. Fac apel de la Guvern să fie deschisă Arena Chișinău, Arena de la Nisporeni, care sunt spații mari și ușor de administrat. În ceea ce ține de manejul atletic, foarte bravo. Mă adresez tuturor instituțiilor de stat să deschidă cele 2 locuri.

Am primit sute de semnale de la mămici, cu privire la deschiderea centrelor de plasament în școli și grădinițe. De astăzi, rog colegii să închidă toate spațiile amenajate în școli, iar copiii să revină la lecții în mod obișnuit. Am arătat că dacă există opțiunea, cum ar fi manejul și altele, în principiu putem gestiona. Dacă la o școală putem deschide 50 de locuri, la Arena Chișinău putem deschide 1000 de locuri. Azi vom face demers în acest sens”, a declarat Ceban.

Edilul a solicitat că în centrele de cazare să fie dată prioritate mamelor cu copiii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata