Edilul capitalei: La sfârșit de luna martie, strada 31 august intră în reparație

0

Strada 31 august din capitală urmează să fie reparată, iar lucrările vor începe la sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie. Cel puțin asta spun responsabilii de la Primăria Chișinău.

„Noi planificăm ca până lunile martie să fie demarată lucrările. Vom începe cu lucrări de decapare și pregătire a spațiului. Antreprenorul va intra în teren aproximativ pe 28-29 martie. La această dată am convenit în cadrul unei discuții cu antreprenorul, cu Băncile și alți actori din acest proces”, a declarat responsabilii.
Edilul Ion Ceban a cerut ajutorul poliției ca să gestioneze traficul, iar panourile informative să fie actualizate.

În săptămână curentă vor demara lucrările de pregătire pentru reparația capitală a străzilor din centrul istoric al orașului Chișinău –Tighina și Alexandru cel Bun.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost emis săptămâna trecută, iar acum urmează mobilizarea în șantier a antreprenorului, pregătirea și instalarea utilajelor, instalarea indicatoarelor și panourilor informative ce vizează zona de lucrări, dar și regimul de deplasare pe aceste străzi.

Până la sfârșitul lunii martie – începutul lui aprilie vor fi inițiate și lucrările pe str. 31 August 1989.

După cum a menționat Vitalie Mihalache, șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicație (DGTPCC), lucrările de reparație se vor executa pe tronsoane, pentru a crea disconfort minim pentru locuitorii din zonele șantierelor, dar și pentru ceilalți chișinăuieni și vizitatori ai orașului.

Conform contractelor semnate cu antreprenorii câștigători în urma licitațiilor publice desfășurate, lucrările urmează a fi realizate timp de 18 luni și prevăd reabilitarea străzilor, implementarea unui sistem integrat de parcări stradale și a infrastructurii aferente și modernizarea iluminatului stradal.

Totodată, proiectul de renovare a străzii 31 August 1989 prevede transformarea acesteia în „Coridor Verde”, prin schimbarea categoriei din stradă cu prioritate pentru automobile, în stradă pe care pietonii, bicicliștii și automobiliștii au aceleași drepturi. Astfel, urmează a fi efectuate lucrări de lărgire a trotuarului și de amplasare a pistelor pentru bicicliști, din contul îngustării carosabilului. Intersecțiile vor fi securizate prin semafoare și extensii de curbură a trotuarelor.

Lucrările vor fi realizate în cadrul Pachetului II al proiectului ”Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, finanțat de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD.

Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane Euro.

Mai devreme, în cadrul aceluiași Pachet II, pe aceste străzi s-au executat lucrări de reabilitare a rețelelor subterane de apeduct și canalizare, finanțarea fiind asigurată de partea de contribuție a municipalității, care a alocat în acest scop 9,5 milioane Euro.

Contractele de împrumut și finanțare cu BERD și BEI au fost semnate în anii 2011 și 2012, finanțarea externă asigurată fiind de 22 milioane euro pentru reabilitarea a șase străzi principale și secundare din Chișinău.

Anterior, în cadrul Pachetului I au fost reabilitate bd. Constantin Negruzzi, str. Vasile Alecsandri și bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata