Germania anunță că își retrage sistmele Patriot din Polonia și Slovacia

0

Armata germană are în plan să pună capăt desfăşurării sistemelor sale antiaeriene Patriot în Polonia şi Slovacia în cursul acestui an, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului apărării german. Desfăşurarea sistemelor Patriot va înceta în Polonia în iunie, iar în Slovacia până la sfârşitul acestui an, scrie digi24.ro

„Statele au fost informate despre aceste planuri”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat, vineri, în presa germană.

„Desigur, suntem în contact strâns cu partenerii noştri şi cu NATO pentru a reacţiona la orice modificări necesare ale situaţiei”, a adăugat el.

Germania a transferat sisteme Patriot în Polonia la începutul acestui an după ce o rachetă a lovit teritoriul polonez, într-o zonă rurală din apropierea graniţei cu Ucraina, în noiembrie, ucigând doi fermieri. Guvernul de la Berlin a făcut, atunci, eforturi, să ajute Polonia să îşi securizeze spaţiul aerian.

Puterile occidentale şi NATO au concluzionat că a fost vorba despre o rachetă antiaeriană ucraineană folosită împotriva atacurilor armatei ruse. În Slovacia – şi ea vecină cu Ucraina -, Bundeswehr-ul a instalat un sistem Patriot începând din martie 2022, ca răspuns la faptul că aceasta şi-a donat propriul sistem antiaerian S-300 Ucrainei la scurt timp după începerea războiului.

Se ştia încă de la sfârşitul anului trecut că echipamentul german staţionat în Slovacia va trebui restituit la finalul lui 2023 pentru lucrări tehnice. Germania plănuieşte acum să predea Slovaciei două sisteme antiaeriene Mantis cel târziu în luna octombrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata