Guvernul facilitează participarea producătorilor de film la coproducții cinematografice europene

0

Atragerea investițiilor străine în proiectele cinematografiei naționale va fi înlesnită, iar producătorii autohtoni de film vor putea contribui atât din punct de vedere artistic, cât și financiar la operele țărilor străine. Executivul a aprobat, la inițiativa Ministerului Culturii, ratificarea Convenției Consiliului Europei privind coproducția cinematografică, adoptată la 30 ianuarie 2017.

Convenția reprezintă un instrument juridic interstatal care stabilește condițiile de obținere a statutului de coproducție, drepturile coproducătorilor asupra operei cinematografice, precum și cota contribuției fiecărui coproducător. 

„Ratificarea Convenției este benefică pentru dezvoltarea cinematografiei autohtone, în conformitate cu standardele europene. Această aliniere a cadrului legal de participare a producătorilor de film la coproducțiile cinematografice va încuraja cooperarea în domeniul cinematografiei, va spori diversitatea și transferul de bune practici și tehnologii. Urmează să ajustăm cadrul juridic existent, prin modificarea Legii cinematografiei”, a menționat ministrul Culturii, Sergiu Prodan.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata