Președintele Parlamentului, Igor Grosu a avut o întrevedere cu Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi.
În debut, Igor Grosu a vorbit despre prioritățile Parlamentului de la Chișinău și a exprimat recunoștință instituțiilor UE pentru ajutorul constant oferit în eforturile de avansare pe toate dimensiunile.
”Uniunea Europeană mereu a fost alături de cetățenii noștri, iar acum, mai mult ca niciodată am simțit acest suport având criza pandemică și cea energetică. În acest sens, aduc sincere mulțumiri pentru ajutorul financiar, dar și cel tehnic. Totodată, autoritățile de la Chișinău cooperează strâns cu UE în procesul avansării reformelor cheie precum – justiție, combaterea corupției, dezvoltarea economică”, a menționat speakerul.
Un alt subiect important discutat ține de dezvoltarea infrastructurii drumurilor. În context, Președintele Parlamentului a subliniat că investițiile în acest domeniu sunt extrem de importante și vor contribui la crearea unor condiții mai bune pentru cetățeni, mediul de afaceri și relațiile comerciale.
Oficialii au trecut în revistă și aspecte din domeniul transporturilor. În special s-au referit la urgentarea unei serii de proiecte în sectorul feroviar, maritim și aviatic.
Adina Vălean a reconfirmat sprijinul UE pentru Republica Moldova, apreciind agenda promovată de autoritățile de la Chișinău și anume orientarea către valorile europene și avansarea procesului de modernizare a țării.