Ilan Șor: Primele pachete de documente au fost depuse la Gagauz-Gaz, Orhei-Gaz, Taraclia-Gaz, pentru a furniza gazul consumatorilor finali la prețul de 10 lei

0

Ilan Șor a deconspirat minciunile autorităților, care declară în dreapta și în stânga că este imposibil de a livra gaz consumatorilor finali la un preț de 10 lei, și că, mai mult decât atât, gazul promis locuitorilor din Găgăuzia, raionul Orhei, Taraclia și o parte din Bălți nu există deloc. Într-o transmisiune în direct pe pagina sa de Facebook, politicianul a vorbit detaliat despre situația reală referitor la acest subiect, începând cu momentul în care actuala guvernare, în frunte cu Maia Sandu, a renunțat la gazul rusesc ieftin la ordinul partenerilor occidentali.

„Înainte ca Maia anormala să fie forțată de europeni să se certe cu Rusia, Republica Moldova avea contract direct cu Gazprom, cumpăra gaz la un preț foarte bun – la 137 de dolari (pentru 1000 de metri cubi) și, în final, consumatorul primea gazul la prețul de până la 2022. Europenii, pe valul situației geopolitice generale, au forțat-o pe Maia să se certe cu rușii. Bineînțeles, rușii au spus atunci: „Ei bine, dacă tot nu vă place de noi, atunci nu trebuie să cumpărați gaz de la noi la un preț atât de avantajos.”, a declarat Ilan Șor.

El a subliniat că nici măcar această situație nu ar fi fost atât de dezastruoasă pentru țară, dacă autoritățile ar fi dat dovadă de mentalitate statală și ar fi abordat competent problema achiziționării gazului la bursă. Regimul Sandu-PAS nu numai că nu a reușit să facă acest lucru, dar a admis un șir de greșeli fatale, din cauza neprofesionalismului și disprețului față de propriul popor.

„Autoritățile Moldovei au declarat cu mândrie că „mergem pe piața liberă” – vom cumpăra gaze la prețul bursei, ceea ce, într-adevăr, s-a întâmplat. Firește, prețul la bursă este de 5-6-7 ori mai mare, până la 1000-1200 de dolari, comparativ cu cel convenit cu Gazprom – de 600-700-800 de dolari. Corespunzător, au fost perioade când tariful la gaz pentru consumatorii finali a crescut de 6,5 ori.  În consecință,  „dorințele” Europei i-au costat scump pe moldoveni. Problema este că, actualmente, autorităților nu le convine nimic din ceea ce se face în beneficiul poporului. Pentru ei este normal ca poporul să se simtă rău – deoarece nu pot face viața oamenilor mai bună. De aceea, pentru ei este mai bine ca lucrurile să rămână așa cum sunt astăzi”, a spus politicianul.

În această situație extrem de dificilă pentru poporul moldovenesc, Ilan Șor împreună cu echipa lui a reușit să găsească o soluție pentru a asigura locuitorii din Găgăuzia, raionul Orhei, Taraclia și, parțial, Bălți cu gaze la un preț de 10 lei. Potrivit omului de afaceri, calea a fost complicată, au fost analizate mai multe opțiuni, iar, în cele din urmă, a fost identificată o formula optimă. Ilan Șor a relatat că a fost semnat un acord cu o companie germană, care cumpără gaze la bursă. De asemenea, a fost încheiat un acord și cu o companie turcească, care nu comercializează gaze, dar care a acceptat să ajute Moldova, sau, mai exact, acele regiuni, conduse de către echipa lui Ilan Șor, să obțină gaze la un preț accesibil.

„Ideea este că există oameni de afaceri în Turcia, care compensează acest preț, și oferă posibilitatea  Găgăuziei, raionului Taraclia și raionului Orhei, dar și unora dintre locuitorii din Bălți să obțină gaz la acest preț. Totul este foarte simplu. Discuțiile despre faptul că gazul nu există… sunt minciuni. Există gaz. Gazul se află în Ucraina, în depozite. Prețul a fost calculat astfel încât gazul să ajungă la consumatorul final, la doar 10 lei.”, a explicat Ilan Șor.

Politicianul a povestit că problema constă în faptul că compania moldovenească “Nord-Gaz”, care are un acord de furnizare a gazului, nu poate deja în decurs de 20 de zile să semneze contracte cu „Gagauz-Gaz”, Orhei-gaz și Taraclia-gaz, care trebuie să livreze gazul consumatorilor finali. El a remarcat că există unele progrese referitor la această problemă. Pe 23 noiembrie, a fost depus primul pachet de cereri din partea unor persoane fizice și juridice, pentru ca oamenii să se poată conecta la “Nord-Gaz, ca furnizor, și să obțină autorizația respectivă”. Ilan Șor a subliniat că autoritățile mint deschis atunci când spun că este imposibil și ilegal de a obține gazul.

„Ministrul – un prost complet – iese și spune aberații. Cunoaștem foarte bine legile. Noi acționăm în cadrul legislației existente. Adoptarea celui de-al treilea pachet energetic ne-a permis să implementăm acest proiect, care oferă posibilitatea consumatorului să aleagă furnizorul. Dacă autoritățile nu au minte ca să găsească sponsori normali, care să-i ajute să ofere oamenilor gaze la un preț accesibil, iar europenii nu fac decât să vorbească, atunci venim noi să-i ajutăm.”, a spus el.

Ilan Șor a subliniat că el și echipa lui sunt deschiși să colaboreze, pentru a asigura toată Moldova cu gaze la prețuri accesibile, însă regimul Sandu-PAS nu numai că nu dorește asta, dar creează și obstacole.

„Dacă ați dori cu adevărat ceva pentru oameni, ați spune: băieți, știți, noi credem că nu este corect ca unii să aibă gaz la un preț accesibil și alții nu. Haideți să găsim împreună o formulă ca toată lumea să primească gaz la un preț de 10 lei. Și, probabil, noi am fi găsit acea formulă.  Vă credeți însă cei mai deștepți, și considerați că pentru voi ar fi fatală o eventuală colaborare cu noi. Dar eu voi spune –  mai fatal este că sunteți la putere. Iar numărul de greșeli și prostii comise în ultima vreme este fatal pentru voi.”, a subliniat politicianul.

Ilan Șor și-a exprimat încrederea că vor fi depășite toate dificultățile, până la adresarea în instanțele de judecată, însă locuitorii din Găgăuzia, raionul Orhei, Taraclia și Bălți vor fi asigurați cu gaze naturale la un tarif de 10 lei pentru un metru cub.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata