În mai multe școli din capitală, părinții s-au plâns de violență

0

Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a efectuat, în perioada 17-19 mai, vizite de lucru în cîteva instituții de învățămînt din Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Oficiul Avocatului Poporului, vizitele au fost efectuate „în contextul mai multor adresări ale părinților referitor la cazurile de violență asupra copiilor în mediul școlar, dar și strîngerea ilicită de fonduri”.

„În cadrul vizitelor, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului a discutat cu managerii și cadrele didactice ale instituțiilor educaționale asupra aspectelor ce țin de bullying și violență în școală, precum și strîngerea ilegală de fonduri, aspecte invocate de către părinți.

În același timp, reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului au desfășurat un șir de activități de instruire și informare destinate elevilor din cadrul liceelor, iar Ombudsmanul Copilului a discutat cu membrii Consiliului de elevi privind probleme cu care se confruntă aceștia în instituție. Totodată, elevii au fost îndemnați să se implice activ în procesele decizionale, pentru a-și expune opinia pe chestiunile care-i vizează”, se menționează în comunicat, transmite realitatea.md.

În instituții au fost lăsate și materiale informative elaborate de Oficiul Avocatului Poporului cu privire la stoparea tuturor formelor de violență și abuz asupra copiilor. „Maia Bănărescu a reiterat importanța respectării drepturilor copilului și protecției acestuia împotriva tuturor formelor de abuz și violență, formulînd recomandări în vederea soluționării acestor probleme”, mai menționează responsabilii.

sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata