Introducerea în Republica Moldova a unor echipamente care conțin gaze fluorurate cu efect de seră cu un înalt potențial de încălzire globală ar putea fi interzisă

0

În țara noastră nu vor mai putea fi introduse echipamente și produse care conțin gaze fluorurate cu potențial înalt de încălzire globală, iar cantitățile importate de hidrofluorcarburi vor fi reduse treptat. Sunt câteva dintre prevederile proiectului Legii privind gazele fluorurate cu efect de seră, pentru care membrii Comisii politică externă și integrare europeană au aprobat coraportul.

Scopul inițiativei legislative este reducerea impactului asupra mediului înconjurător al gazelor fluorurate cu efect de seră (gaze F). De menționat că hidrofluorcarburile (HFC) constituie grupa cea mai răspândită de gaze fluorurate, iar cele mai relevante surse de emisii HFC reprezintă echipamentele frigorifice și cele de condiționare a aerului.

Documentul prevede reglementarea măsurilor de izolare, prevenire a scurgerilor, utilizare, recuperare și distrugere a gazelor F. Totodată, va fi interzisă introducerea pe piață a unor echipamente și produse care conțin gaze F cu înalt potențial de încălzire globală și vor fi reduse treptat cantitățile importate de hidrofluorcarburi.

De asemenea, treptat, vor fi introduse interdicții cu privire la vânzarea de noi echipamente, cum ar fi anumite categorii de frigidere și congelatoare, sisteme de climatizare, spume și aerosoli care conțin gaze F, în cazul în care există alternative mai sigure și mai puțin poluante. Va fi interzisă și eliberarea voluntară de gaze F, dacă aceasta nu este necesară tehnic pentru utilizarea preconizată. În același timp, întreprinderile vor fi obligate să raporteze anual cantitățile de gaze F produse, importate, exportate și distruse, precum și modul de utilizare a acestora.

Proiectul Legii privind gazele fluorurate cu efect de seră va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata