Învinuirea lui Igor Dodon, modificată în dosarul „Kuliok”. Procurorii au prezentat noi acuzații

0

Igor Dodon s-a prezentat la o nouă ședință de judecată în dosarul „Kuliok”, unde procurorii au anunțat modificarea învinuirii în sensul agravării acesteia. Apărarea a cerut instanței un termen de o lună pentru a examina noul document.

Procurorul Petru Iarmaliuc a explicat că decizia de modificare a acuzațiilor a fost luată după examinarea probelor din dosar, audierea martorilor și analizarea unor materiale suplimentare.

Potrivit acuzării, învinuirea include acum două episoade noi de corupere pasivă, care ar fi avut loc în perioada martie–iunie 2019. Procurorii susțin că faptele ar fi fost comise de o persoană cu funcție de demnitate publică, în proporții deosebit de mari și în interesul unei grupări criminale.

Unul dintre episoade s-ar fi produs la 4 iunie 2019, când Dodon ar fi acceptat și primit, prin intermediari, bani despre care procurorii afirmă că erau necuveniți. Trei zile mai târziu, pe 7 iunie, acesta ar fi pretins alte sume de bani în beneficiul aceleiași structuri infracționale, susține acuzarea.

Totodată, procurorii au menținut acuzația privind organizarea acceptării cu bună știință a finanțării unui partid politic de către o organizație criminală.

În cadrul aceleiași ședințe, acuzarea a dispus aducerea silită a lui Adrian Radu, fost consilier al lui Vladimir Plahotniuc. Procurorii susțin că acesta ar fi prelucrat înregistrările video utilizate ulterior drept probe în dosar.

Dosarul „Kuliok” vizează acuzațiile potrivit cărora Igor Dodon ar fi pretins și acceptat de la Vladimir Plahotniuc sume cuprinse între 600.000 și un milion de dolari pentru promovarea intereselor Partidului Democrat.

Igor Dodon respinge acuzațiile și susține că este nevinovat. Potrivit acuzării, în cazul unei condamnări, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata