Ion Ceban anunță finalizarea reabilitării străzii 31 August 1989 și implementarea iluminatului modern

0

Strada 31 August 1989 din Capitală, care a fost reparată capital într-un amplu proiect de reabilitare, a fost conectată la noul sistem modern de iluminat public. Anunțul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban, care a anunțat și ce alte schimbări urmează pe artera din centrul istoric al Chișinăului.

„Pe str. 31 August 1989 a fost conectată rețeaua de iluminat public stradal, reabilitată integral în cadrul proiectului de reparație capitală a străzii. În timpul apropiat urmează a fi puse în funcțiune și semafoarele. Strada a intrat în reparație capitală la începutul lunii aprilie 2022, iar către sfârșitul anului 2023 aceasta a fost redeschisă integral pentru circulația transportului, cu excepția tronsonului de drum cuprins între str. Alexandr Pușkin și str. Mitr. Bănulescu-Bodoni, declarat monument istoric de importanță națională și conservat până se va decide asupra modalității de valorificare a acestuia”, a scris Ion Ceban pe rețelele sociale.

Reabilitarea capitală a străzii 31 August 1989 a inclus reconstrucția părții carosabile și a trotuarelor, reabilitarea canalizării pluviale, crearea pistei pentru transportul alternativ, amenajarea locurilor de parcare și a acceselor, reabilitarea Iluminatului public stradal pe toată lungimea străzii.

Lucrările au fost realizate de Primăria Municipiului Chișinău, în cadrul Pachetului II al Proiectului „Reabilitarea străzilor centrale și modernizarea iluminatului public al centrului municipiului Chișinău”, cu suportul Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene de Investiții (BEI) și Fondului Special de Energie Verde al BERD. Proiectul a inclus și reparația capitală a străzilor Alexandru cel Bun și Tighina.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata