Ion Ceban: CSE ar fi condamnată la sute de ani în Statele Unite pentru activitățile sale

0

Comisia Națională pentru Situații Excepționale este utilizată de guvernare pentru a ascunde toate schemele. O spune edilul Ion Ceban, care a declarat că dacă am fi fost în Statele Unite, CSE urma să-și afle deja verdictul de condamnare la câteva sute de ani pentru activitățile sale.

Reacția primarului vine în contextul în care Guvernul a cerut pentru a 12-a oară prelungirea stării de urgență în țară.

”Lucrurile sunt foarte prost gândite și urât făcute. Azi, Moldova nu se mai află în situația în care era acum un. Această comisie, dacă am fi fost în statele Unite și-ar fi scris verdictul pentru câteva sute de ani înainte de condamnare penală pentru activitățile ei, inclusiv pentru distribuția banilor, contractele secrete la procurări, deciziile de a evita licitațiile. Parlamentul este pe loc, pot lua decizii oricând, fără CSE. Tot ce a fost ascuns, a fost ascu犀利士 ns prin această comisie”, a declarat edilul.

Ion Ceban susține că incompetența Comisiei în luarea multor decizii este argumentată și de lipsa reprezentanților și specialiștilor din sectoare importante, cum ar fi administrația publică locală.

”Ar fi corect ca primarul Capitalei să fie parte a comisiei, dar și alți aleși locali. De exemplu, trei orașe mari, trei localități medii și mici și reprezentanți ai unor raioane. Am avut decizii care erau absolut stupide, dacă îi ascultam ce fac ei ne împotmoleam, de pildă, la criza Covid, la cea de refugiați. Oamenii nu ies din birou. Priviți ce dezastre se întâmplă. E strigător la cer”, a mai declarat Ion Ceban în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata