La Bălți a fost inaugurat cel mai mare centru regional de inovații și transformări tehnologice

0

În orașul Bălți a fost inaugurat, astăzi, cel mai mare centru regional de inovații și transformări tehnologice – Nortek. La evenimentul festiv au participat prim-ministra Natalia Gavrilița, ambasadorul SUA la Chișinău, Kent Logsdon, ambasadorul Marii Britanii, Steven Fisher, directorul Misiunii USAID în Moldova, Scott Hocklander, șefa Secției Cooperare pentru Dezvoltare a Ambasadei Suediei, Karin Borovic, ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, reprezentanți ai companiilor cu capital străin în țara noastră, profesori și elevi. 

În deschiderea evenimentului, șefa Guvernului și-a exprimat convingerea că acest spațiu modern va veni în sprijinul tinerilor și antreprenorilor aflați la început de cale. 

„Oamenii noștri sunt foarte muncitori, sunt inovatori și am văzut că, atunci când le sunt create condiții, ei își pot dezvolta pe deplin potențialul pe care îl au. Vedem antreprenori de succes atât în diasporă, cât și acasă. Cu inaugurarea unor asemenea centre sunt sigură că vom avea tot mai mulți antreprenori care își vor găsi rostul, își vor crește și dezvolta afacerile și vor crea locuri de muncă acasă. Un asemenea spațiu modern, care are și săli de studii, și laboratoare, și incubatoare de afaceri este o șansă pentru ca toată regiunea de nord și toată țara să devină mai competitivă și să valorifice talentul și spiritul antreprenorial al tinerilor”, a declarat Natalia Gavrilița. 

Prim-ministra a vorbit despre potențialul țării noastre de a deveni un veritabil hub în domeniul tehnologiilor inovative. În acest sens, Natalia Gavrilița a evidențiat necesitatea consolidării legăturilor dintre cercetare și inovare și mediul academic. „În dezvoltarea centrului, Guvernul a alocat 25 de milioane de lei. Vom continua să susținem asemenea proiecte pentru că avem nevoie de cât mai multe spații de acest tip în care, prin eforturi comune ale statului, partenerilor de dezvoltare și ale mediului de afaceri, să avansăm pe calea obiectivului de a construi în Republica Moldova o economie bazată pe cunoaștere și pe transformare digitală. Numai așa vom putea asigura reziliența economiei naționale – construind o Moldovă Europeană”, a specificat Natalia Gavrilița.

Nortek este un ecosistem regional, cu o suprafață de peste 6.000 de metri pătrați, ce pune la dispoziție spații de instruire, experimentare și cooperare, laboratoare, zone de incubare a afacerilor pentru cei aproape 4.500 de studenți, tineri profesioniști, antreprenori și viitori antreprenori din Bălți și din Regiunea de Dezvoltare Nord. Centrul oferă acces la tehnologii performante în robotică, inteligență artificială, manufactură digitală, securitate cibernetică. Acestea urmează a fi aplicate în agricultură, industrie, servicii creative și alte sectoare ale economiei regionale.

Valoarea totală a investițiilor în construcția și dotarea centrului Nortek se ridică la 71,5 milioane de lei, bani alocați de Guvernului Republicii Moldova prin intermediul Agenției de Dezvoltare Regională Nord – 25 de milioane lei, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți – 29,5 milioane lei, partenerii strategici de dezvoltare – USAID, Suedia și UK – 17 milioane de lei investiți în fezabilitate, proiectare și dotări. Vom urma și alte investiții care vor fi realizate de ATIC prin intermediul Tekwill Bălți, de Zona Economică Liberă „Bălți” prin Dräxlmaier Group și de partenerii tehnologici Endava și Fundația Orange.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata