La Cahul mai scump ca în Chișinău. Prețul la transportul public cu autobuzul a fost majorat la 5 lei

0

În timp ce la Chișinău transportul public cu autobuzul costă 3 lei, la Cahul s-a majorat la 5 lei. O decizie în acest a fost luată de către consiliul Municipal din Cahul, asta chiar dacă calitatea unităților de transport este foarte proastă.

Proiectul de decizie a fost susținut de 13 consilieri, membrii ai fracțiunilor ACUM, PSRM, consilierii independenți și cei 2 consilieri municipali aleși din partea Partidului Democrat. și intră în vigoare de la 1 noiembrie.

De precizat că în Chișinău, în total pe rutele din capitală sunt puse în circulație 15 autobuze noi ISUZU, din lotul celor 100 de unități achiziționate de municipalitate în anul curent.

Celelalte 10 autobuze ISUZU lansate, deja completează numărul de unități pe rutele nr. 5 (bd. Cuza Vodă – str. Bucovinei), nr. 19 (Valea Crucii – bd. Moscova) și nr. 26 (str. L. Deleanu  – Str. Doina), unde se atestă insuficiență mai mare de transport.

Încă 10 autobuze noi au ajuns în Parc și urmează să fie înregistrate.

Restul unităților urmează să ajungă în Parcul Urban de Autobuze până la sfârșitul anului, conform contractului de achiziționare.

De menționat că alte 23 de autobuze rulate de model MAN, VOLVO și VDL, la fel achiziționate în acest an, circulă deja pe majoritatea rutelor din suburbiile Chișinăului : nr. 2, nr. 4, nr. 5, nr. 9, nr. 11, nr. 16, nr. 18, nr. 19, nr. 23, nr. 26, nr. 28, nr. 31, nr. 33, nr. 39, nr. 46, nr. 47, nr. 48, etc.

Săptămâna trecută au fost recepționate încă 10 autobuze de model VDL, care în prezent sunt supuse  procedurilor de verificări tehnice, pentru a fi scoase în circulație în cel mai scurt timp. Iar în lunile octombrie și noiembrie curent urmează să ajungă la Chișinău ultimele 20 de unități de transport de model VDL din lotul celor 58 autobuze rulate, procurate de municipalitate.

Amintim că Primăria municipiului Chișinău a achiziționat în anul curent  100 de autobuze noi ISUZU și 58 autobuze rulate de model MAN, VOLVO și VDL, destinate rutelor din capitală și din suburbiile acesteia.

De menționat că până la procurarea loturilor respective, Parcul Urban de Autobuze avea în balanța sa 125 unități de transport, doar 53 dintre acestea fiind în stare satisfăcătoare, iar 15 scoase din folosință.

Acestea urmează a fi înlocuite treptat cu unitățile noi achiziționate.

La fel, au fost aduse 62 de troleibuze. Doua articulate din Italia urmează curând să fie puse în circulație.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata