La Geneva, șefa statului a îndemnat partenerii de dezvoltare să sprijine în continuare statele care urmează un parcurs democratic

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi, la invitația Președintelui Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis, la Summitul privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, organizat la Geneva. Scopul evenimentului este să pună în discuție eficiența asistenței pentru dezvoltare la nivel global. În mesajul său adresat participanților la Summit, lidera de la Chișinău a vorbit despre necesitatea adaptării mai bune a asistenței externe la nevoile tot mai complexe ale statelor lumii, inclusiv ale Republicii Moldova.

Totodată, Președinta Maia Sandu a îndemnat organizațiile internaționale și partenerii de dezvoltare să sprijine, în continuare, statele care urmează un parcurs democratic. Șefa statului a vorbit și despre eforturile autorităților din Moldova de a găsi soluții pentru marile provocări cu care s-a confruntat țara noastră în ultimii ani: pandemia Covid-19, criza refugiaților cauzată de războiul Rusiei contra Ucrainei și criza energetică.

Președinta Maia Sandu a mulțumit partenerilor de dezvoltare pentru sprijinul oferit în gestionarea acestor crize și a menționat că am fost ajutați datorită transparenței cu care am acționat și credibilității actualei guvernări, recâștigată în ultimii doi ani. „Ani de zile, Moldova a ratat oportunități de a se dezvolta într-o manieră durabilă, transparentă și responsabilă. Astăzi, mergem ferm pe calea progresului și suntem hotărâți să promovăm agenda noastră națională de dezvoltare într-un mod responsabil și transparent”, a spus Președinta Maia Sandu în cadrul Summitului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata