Mandat de arest în privința tânărului învinuit de omorul minorei de la Ialoveni

0

Procuratura raionului Ialoveni, informează că, astăzi 23 august 2022, urmare a examinării demersului procurorilor, magistrații Judecătoriei Hîncești, sediul Central au eliberat mandat de arestare preventivă, pe un termen de 30 zile, în privința tânărului învinuit de omorul intenționat (infracțiune prevăzută de art.145 alin.(2) din Codul penal) a unei minore, produs la Ialoveni.

Reamintim că, potrivit circumstanțelor cazului, tânărul în vârstă de 18 ani este învinuit de către procurori că, în noaptea de 21 august 2022, în timp ce se afla pe o stradă din satul Horodca raionul Ialoveni, în urma unui conflict spontan apărut cu victima, care s-a dovedit a fi o minoră în vârstă de 17 ani, i-a aplicat ultimei mai multe lovituri cu un cuțit, care în rezultat au dus la decesul acesteia.

Așadar, în rezultatul măsurilor întreprinse, tânărul a fost reținut pe un termen de 72 ore. În procesul audierilor, acesta a dat declarații, în cadrul cărora și-a recunoscut pe deplin vinovăția în săvârșirea infracțiunii de care este învinuit.

În contextul celor expuse, precizăm că, urmărirea penală este în curs de desfășurare, iar la adoptarea unei soluții pe cazul investigat, vom reveni cu informații suplimentare.

Notă:

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata