Manifestanții au instalat corturi în fața Parlamentului: „Vom sta aici până vom obține demisia guvernării PAS”

0

Participanții la protestul de astăzi din fața Președinției și Parlamentului au instalat corturi, pentru a protesta în regim non-stop. Zona a fost denumită generic „Orășelul Schimbării”, iar manifestanții au adus cu ei și niște mături improvizate din crengi, cu care spun că vor mătura actuala guvernare.

Primar al „Orășelului Schimbării” a fost numit Radu Bușilă, care conduce, în prezent, Primăria localității Piatra, din raionul Orhei. El a precizat că protestul cetățenilor este și va rămâne pașnic, iar personale care vor fi infiltrate pentru a face provocări vor fi denunțate la poliție. De asemenea, Radu Bușilă a menționat că protestatarii vor rămâne acolo până când guvernarea va auzi revendicările lor și își va da demisia.

„Astăzi, acum și aici este momentul adevărului, când noi toți facem istorie în această țară. Cine a spus că pe tinerii noștri nu-i interesează viitorul acestei țări? Uitați-vă câți tineri sunt aici, din Chișinău și din toată țara. Și noi toți, uniți, organizați, pașnici și non-violenți îi vom da afară. Va veni ziua când toți ei se vor cărăbăni ca guzganii din țara noastră, care în Hong Kong, care la Berlin, care în Marea Britanie, care în Statele Unite, mai departe”, a spus Radu Bușilă.

Înainte de asta, liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a menționat că numărul celor care vor sta în corturi va fi limitat, dar în fiecare duminică, de acum încolo, în același loc vor fi organizate proteste masive la care vor participa oameni din toată țara.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata