Mark Rutte critică statele NATO care nu sprijină suficient Ucraina: „Există mulți care nu cheltuiesc destul”

0

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că sprijinul oferit Ucrainei de statele membre ale Alianței nu este distribuit uniform și a cerut o dezbatere privind stabilirea unui nivel minim de ajutor pe care fiecare țară să îl acorde.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de premierul suedez Ulf Kristersson, înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai NATO.

Potrivit lui Mark Rutte, sprijinul pentru Ucraina este concentrat în principal în câteva state membre.

„Sprijinul nu este distribuit uniform în cadrul NATO. Este concentrat într-un număr mic de țări, inclusiv Suedia, care depășește așteptările în sprijinul acordat Ucrainei”, a declarat secretarul general al NATO.

Acesta a menționat și alte state care contribuie semnificativ la susținerea Kievului, printre care Canada, Germania, Olanda, Danemarca și Norvegia.

În același timp, Rutte a criticat țările membre care, în opinia sa, nu alocă suficiente resurse pentru sprijinirea Ucrainei.

„Există și mulți care nu cheltuiesc suficient pentru a sprijini Ucraina”, a afirmat oficialul NATO.

Secretarul general al Alianței a subliniat necesitatea unei discuții privind introducerea unui prag minim de sprijin pe care fiecare stat membru să îl ofere Ucrainei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata