Președintele Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat o analiză critică asupra recentului Instrument de Coordonare a Politicilor (PCI) semnat de autoritățile de la Chișinău cu Fondul Monetar Internațional. Liderul politic susține că acest mecanism pe trei ani reprezintă, în realitate, o tutelă externă asupra deciziilor economice naționale, dictată de lipsa de sustenabilitate a modelului economic promovat de actuala guvernare.
„În esență, Moldova intră într-un regim de monitorizare externă permanentă a politicii economice, deoarece modelul economic actual nu mai este considerat sustenabil fără supraveghere internațională. FMI indică direct un nivel ridicat al riscurilor fiscale, competitivitate slabă a economiei, dependența bugetului de sprijinul extern și creșterea costurilor de deservire a datoriei de stat”, a declarat Victoria Furtună.
Liderul „Moldova Mare” a scos în evidență contradicția dintre discursul oficial al autorităților privind „reformele de succes” și constatările tehnice din documentele FMI. Potrivit analizei sale, instituția financiară internațională reconfirmă vulnerabilitatea structurală a țării, caracterizată prin capacități bugetare limitate, o bază investițională slabă și obligativitatea menținerii unei politici monetare stricte, cu rate ridicate ale dobânzilor.
Victoria Furtună a avertizat că aceste condiționalități vor genera o presiune socială și economică suplimentară asupra populației și mediului de afaceri.
„Dacă se mențin dobânzile ridicate și restricțiile asupra cheltuielilor, afacerile vor avea acces la credite scumpe, investițiile vor încetini, iar spațiul pentru creșteri reale ale salariilor și pensiilor va fi limitat”, a punctat ea, adăugând că riscurile sunt amplificate de declinul demografic sever și de exodul forței de muncă.
În calitate de politician și jurist, Victoria Furtună a subliniat că, deși parteneriatele internaționale sunt necesare, ele nu trebuie să afecteze suveranitatea decizională a statului sau calitatea vieții cetățenilor.
„Orice acord trebuie evaluat nu după titlurile comunicatelor de presă, ci după consecințele pe termen lung. Astăzi, societății trebuie să i se explice sincer care va fi prețul acestei «stabilități» peste 2–3 ani pentru afaceri, familii și bugetul de stat”, a concluzionat președintele Partidului Politic „Moldova Mare”.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
