Mesaje pentru demnitarii europeni, afișate de locuitorii orașului Chișinău la balcoane. Cetățenii le cer să nu susțină regimul dictatorial din Moldova

0

Pe balcoanele mai multor blocuri din municipiul Chișinău au fost afișate bannere cu mesaje în limba engleză adresate liderilor europeni, care participă la Summit-ul Comunității Politice Europene, organizat în satul Bulboaca din raionul Anenii Noi.

Pe bannere este scris că “Europa susține un regim politic care închide posturi de televiziune incomode și persecută liderii opoziției politice”.

De asemenea, pe străzile din Capitală se plimbă bărbați și femei de toate vârstele îmbrăcați în tricouri albe, pe care sunt imprimate următoarele afirmații:

“Reducerea la tăcere a opoziției, interzicând presa independentă?”,  “Limitarea libertății și a alegerilor libere?”, „Arestările țintesc în opoziția politică?”.

Din imaginile apărute pe rețelele sociale se vede cum poliția restricționează deplasarea persoanelor, îmbrăcate în tricouri cu mesaje adresate liderilor europeni. Potrivit participanților la flashmob, la aceste acțiuni și-au dorit să participe mai mulți oameni, însă au fost împiedicați de poliție. La fel ca și pe parcursul zilei de ieri, poliția insistă ca oamenii să dezbrace tricourile, fără să explice motivul legal al solicitării.

În dimineața acestei zile, un grup de persoane cu aceleași tricouri în care sunt mesajele despre suportul european pentru dictatura din Moldvoa, au organizat un flashmob în fața gării, de unde a plecat trenul cu jurnaliști spre Bulboaca. Și de această dată, poliția a insistat să fie dezbracate tricourile, deși mai multe doamne au spus că vor rămâne în pielea goală, dacă scot această haină.
Reamintim că Summit-ul Comunității Politice Europene se desfășoară în perioada 1-2 iunie. La eveniment sunt prezenți 50 de șefi de state și de guverne din Uniunea Europeană.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata