Ministerul Finanțelor lansează o nouă platformă electronică pentru desfășurarea achizițiilor publice

0

Ministerul Finanțelor lansează o nouă platformă pentru desfășurarea achizțiilor publice în regim on-line –  „mtender.md” în cadrul Sistemului informațional autorizat Registrul de Stat al Achizițiilor Publice MTender.

Noua platformă urmează a fi pusă în exploatare în rețeaua externă începând cu luna februarie 2022 și va permite utilizatorilor să desfășoare proceduri de achiziții publice conform cadrului legal. Platforma ”mtender.md” va putea fi accesată la următorul link: https://mtender.md

Pe platforma „mtender.md” au fost dezvoltate funcționalități noi, precum atribuirea contractelor de achiziție publică prin procedura de licitație restrânsă, cât și atribuirea contractelor de achiziții publice prin instrumentul specific acord-cadru, prevăzut la art. 46 al Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice.     

Această platformă a fost dezvoltată de Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe la solicitarea Ministerului Finanțelor, în procesul de dezvoltare a acesteia fiind implicați reprezentanții celor două instituții.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata