Ministerul Muncii și Protecției Sociale pregătește un nou pachet de ajutor social

0

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) pregătește un nou pachet de ajutor social pentru cetățeni, care va include plata unor alocații pentru sprijinirea familiilor care educă minor, remunerarea asistenților profesionali implicați în gestionarea crizei refugiaților și altele.

Așadar, potrivit Ministerului Muncii, în cadrul serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii, circa 400 de dosare urmează să fie analizate și, pentru fiecare caz vor fi alocate sume de până la 4.000 de lei. Suma totală alocată va ajunge până la 1,6 milioane de lei, transmite democracy.md, cu referire la realitatea.md.

De asemenea, peste 75.000 de lei sunt destinați asistenților profesionali implicați în gestionarea crizei refugiaților. Este vorba despre 21 de persoane, angajați ai Serviciului Teritorial de Asistență socială, desemnați prin act administrativ, care au prestat servicii în afara orelor de muncă. Aceștia vor beneficia de un sport lunar de 1.612 lei.

Potrivit Ministerului Protecției Sociale, activitățile acestor specialiști au vizat oferirea asistenței necesare familiilor cu copii venite din Ucraina în perioada declarării stării de război, precum și copii neînsoțiți, printre beneficiarii acestora numărându-se 14.992 copii din 9.214 familii, inclusiv 7.535 copii veniți de pe teritoriul Ucrainei.

În prezent, copiii aflați în plasament în serviciile de asistență parentală profesionistă și case de copii de tip familial beneficiază de indemnizații unice la plasament în valoare de 3.688 de lei în cazul copiilor și 4.795 de lei în cazul minorilor cu dizabilități. Ei urmează să primească suplimente la alocații cu valoare cuprinsă între 1.158 și 1.505 de lei, plățile fiind ajustate la minimul de existență.

Pentru activitatea specialiștilor pentru protecția drepturilor copilului urmează să fie alocate peste cinci milioane de lei. Autoritățile își propun să instituie circa 300 de unități pentru protecția drepturilor copilului până în 2026, iar UNICEF va dona peste 10 milioane de lei, pentru contractarea specialiștilor în domeniul protecției drepturilor copilului până la sfârșitul anului curent

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata