O vameșă a fost reținută de CNA pentru corupere pasivă

0

O angajată a  Biroului Vamal Intern Comrat al Serviciului Vamal a fost reținută în această dimineață de ofițerii CNA într-un dosar de corupere pasivă. Funcționara este bănuită că pretindea și primea mijloace financiare ilicite de la persoanele care urmau procedura de vămuire a mijloacelor de transport.

Acțiunile vameșei au fost documentate timp de două luni, perioadă în care au fost identificate mai multe cazuri de pretindere și primire a mijloacelor financiare ilicite care variau între 600 de lei și 100 de euro. În schimbul banilor, vameșa le propunea persoanelor care urmau să vămuiască unitățile de transport să nu le creeze impedimente chiar dacă aceștia nu dispuneau de tot pachetul de documente.

Astăzi, ofițerii CNA au descins cu percheziții la Biroul Vamal Intern Comrat, dar și la domiciliul bănuitei. În prezent, funcționara este cercetată în cadrul a 7 cauze penale. Urmare acțiunilor de urmărire penală, suspecta a fost reținută pentru 72 de ore și plasată în izolator.

Acțiunile continuă sub conducerea procesuală a procurorilor din cadrul Procuraturii mun. Cahul, iar suportul operativ pentru documentarea cazului a fost acordat de către Serviciul Vamal.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata