Poșta Moldovei sistează temporar recepționarea trimiterilor poștale spre Federația Rusă

0

Întreprinderea Poșta Moldovei a anunțat că sistează temporar recepționarea tuturor trimiterilor poștale (EMS, poșta de scrisori, colete) spre Federația Rusă, motivul fiind imposibilitatea expedierii poștei către această destinație.

„Depunem efort maxim întru identificarea soluțiilor în termeni cât mai restrânși pentru a relua procesul de recepționare și expediere a trimiterilor poștale către Federația Rusă. Despre reluarea serviciului vă vom informa suplimentar prin intermediul paginilor noastre oficiale”, a mai informat Poșta Moldovei printr-un comunicat.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata