Premierul britanic se află la Kiev, unde va anunța un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina

15/05/2023. , United Kingdom. Prime Minister Rishi Sunak meets Volodymyr Zelenskyy. President of Ukraine for a bilateral meeting at Chequers. Picture by Simon Dawson / No 10 Downing Street
0

Premierul britanic Rishi Sunak se află la Kiev unde va anunța o creștere a finanțării militare pentru Ucraina. Banii ar fi destinați cumpărării de drone de supraveghere, de atac și drone maritime.

„Mă aflu astăzi aici cu un singur mesaj: nici Marea Britanie nu va șovăi”, a declarat prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, într-un comunicat.

„Vom fi alături de Ucraina, în cele mai întunecate momente ale sale și în vremurile mai bune care vor veni”.

Guvernul Marii Britanii a anunțat că va livra Ucrainei cea mai mare cantitate de drone dintre statele care acordă sprijin militar Ucrainei. Majoritatea dronelor urmează să fie fabricate în Marea Britanie.

„Ministerul Apărării va colabora cu partenerii internaționali pentru a crește semnificativ numărul de drone furnizate pentru apărarea Ucrainei”, se arată în declarația guvernului, citată de Reuters.

Biroul lui Sunak a mai informat că că cele două țări vor semna, de asemenea, un acord istoric între Marea Britanie și Ucraina privind cooperarea în domeniul securității.

„Acordul formalizează o serie de ajutoare pe care Marea Britanie le-a oferit și va continua să îl ofere pentru securitatea Ucrainei, inclusiv schimbul de informații, securitatea cibernetică, instruirea medicală și militară și cooperarea industrială în domeniul apărării”, a transmis biroul premierului britanic.

Londra este unul dintre cei mai fermi susținători ai Kievului de la invazia Rusiei. Prim-ministrul Rishi Sunak a declarat că Marea Britanie își va crește sprijinul în următorul exercițiu financiar la peste 3 miliarde de dolari, o creștere de 200 de milioane de lire sterline față de cei doi ani precedenți.

Vizita premierului britanic și anunțul privind creșterea sprijinului militar pentru Ucraina vin care președintele ucrainean Volodimir Zelenski cere insistent aliaților Occident să ofere țării mai mult sprijin în lupta de apărare contra Rusiei.

Oficialii ucraineni se tem că interesul aliaților pentru războiul din Ucraina scade pe măsură ce conflictul se prelungește.

În această săptămână, cancelarul german Olaf Scholz a cerut țărilor UE să își intensifice eforturile de susținere a Ucrainei, în contextul în care ajutorul oferit de SUA este incert din cauza rivalităților politice interne.

Războiul din Gaza a deviat, de asemenea, atenția globală de la lupta împotriva lui Vladimir Putin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata