Președinta Maia Sandu a discutat cu tineri din toată țara care vor să fie ambasadori pentru Referendum

0

Șefa statului, împreună cu europarlamentarul Siegfried Mureșan, a avut, astăzi, o discuție cu peste 80 de tineri din toate regiunile Moldovei care au decis să devină ambasadori pentru Referendum și să promoveze aderarea Moldovei la UE în comunitățile lor.

„Tinerii de azi sunt generația care va trăi într-o Moldovă europeană. Ei sunt cei mai interesați să-și facă vocea auzită, pentru că este vorba, în primul rând, de viitorul lor”, a punctat Președinta Maia Sandu.  

Șefa statului a răspuns la întrebările participanților la evenimentul și i-a îndemnat să fie cât mai activi în viața social-politică, pentru ca politicienii, administrația școlii sau a universității să țină cont de opiniile lor. „Tinerii au forța, curajul și creativitatea necesare ca să construim o țară prosperă și societate bazată pe bună înțelegere. Să-i sprijinim și să avem încredere în ei”, a conchis Președinta.  

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata