Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Republicii Italiene, Luigi Di Maio, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău. Discuția a vizat evoluțiile de securitate din țară și din regiune, impactul economic major al războiului din Ucraina pentru Republica Moldova și relațiile bilaterale.

Șeful diplomației italiene a menționat că țara sa susține plenar parcursul european al Republicii Moldova. Potrivit ministrului Luigi Di Maio, viitorul european al țării noastre este dovedit de transformările pornite în ultimul an în Republica Moldova, dar și de modul exemplar în care, în aceste săptămâni, autoritățile și cetățenii noștri fac față fluxului mare de refugiați din Ucraina, oferindu-le adăpost și siguranță.

Președinta Maia Sandu a reafirmat aspirațiile europene ale Republicii Moldova și a menționat că, îndeosebi în această perioadă complicată, țara noastră are nevoie de sprijin pentru a putea face față crizelor fără precedent și a continua realizarea planurilor sale de dezvoltare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata