Președintele Parlamentului a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Letoniei

0

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Republicii Letonia în țara noastră, Uldis Mikuts. Diplomatul își încheie mandatul în țara noastră, iar șeful legislativului i-a mulțumit pentru efort și pentru asistența letonă în implementarea recomandărilor Comisiei Europene și alinierea la Acquis-ul comunitar.

 „Apreciez tot efortul pe care l-ați depus personal pentru a ajuta Republica Moldova, în special în contextul situației din regiune, dar și a reformelor prin care trecem. Contăm în continuare pe sprijinul Letoniei în parcursul european al țării noastre”樂威壯 , a menționat Igor Grosu.

În cadrul discuțiilor, Președintele Parlamentului s-a referit la multiplele vizite şi întrevederi bilaterale, care reprezintă un semnal important de sprijin al Letoniei pentru cursul de reformare și de modernizare al Republicii Moldova. A fost remarcată în special reuniunea de anul trecut, care s-a desfășurat la Chișinău, a președinților de parlament ai țărilor nordice și baltice din formatul NB8, printre care și Letonia, reuniune care a avut loc după o pauză de opt ani. 

Șeful legislativului i-a urat mult succes diplomatului leton, exprimându-și speranța că Republica Moldova va rămâne prioritară pe agenda externă a Letoniei și că va fi continuată buna cooperare pentru cât mai multe proiecte comune.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata