Prim-ministrul Dorin Recean, în discuții cu profesorii la Doroțcaia: „Prioritatea Guvernului este ca tinerii să aibă acces la o educație modernă și performantă”

0

În cadrul vizitei de ieri în raionul Dubăsari, prim-ministrul Dorin Recean a vizitat Liceul Teoretic Doroțcaia și Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, refugiat la Doroțcaia, unde a avut o discuție cu cadrele didactice din ambele instituții.

Premierul a menționat că îmbunătățirea condițiilor de studii în instituțiile de învățământ din întreaga țară rămâne o prioritate pentru Executiv. În același timp, eforturile autorităților se concentrează pe creșterea calității conținutului educațional și a resurselor umane, inclusiv atragerea tinerilor specialiști.

De asemenea, prim-ministrul s-a referit la rolul profesorilor în promovarea valorilor europene în rândul tinerilor și formarea generațiilor care se vor implica în construcția țării după modelul european. „De mai bine de 20 de ani, liceele împart aceeași clădire, fapt care îngreunează procesul de studii, dar nu diminuează din pasiunea pentru studiile în limba română, la ei acasă. Prioritatea Guvernului este ca tinerii din toată țara să aibă acces la o educație modernă și performantă, iar pentru aceasta vom găsi soluții concrete la problemele cu care se confruntă. Mi-aș dori ca mai mulți copii din stânga Nistrului să învețe în școlile cu predare în limba română”, a subliniat, în context, premierul Dorin Recean.

La rândul lor, profesorii celor două instituții au evidențiat Programul activităților de reintegrare a țării, datorită căruia au fost reparate sala de sport, sala de festivități și cantina instituției.

Tot la Doroțcaia, premierul a vizitat terenul sportiv multifuncțional din localitate, construit prin intermediul Programului guvernamental „Satul European”. Proiectul, în valoare de circa 1,7 milioane de lei, va sprijini și încuraja activitățile recreative și sportive în rândul celor aproximativ 3500 de locuitori ai comunei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata