Primăria Chișinău comemorează ziua Holocaustului la Monumentul Victimelor Fascismului

0

Conducerea Primăriei Chișinău a adus astăzi un omagiu victimelor Holocaustului. Viceprimarii Capitalei, însoțiți de colegii din subdiviziunile Primăriei, au depus flori la Monumentul Victimelor Fascismului de pe Calea Orheiului din Capitală.

Omagiul a fost adus în contextul Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Holocaustului, marcată în toată lumea în data de 27 ianuarie. În această zi, în 1945, au fost eliberați ultimii supraviețuitori din lagărul de concentrare de la Auschwitz. În total, în cel de-al Doilea Război Mondial au fost exterminați 6 milioane de evrei.

„În aceste zile este important să aducem un omagiu și să reamintim despre masacrele sângeroase de acum 79 de ani, așa încât asemenea orori să nu se mai repete. De asemenea, să ne exprimăm toleranța, solidaritatea și nediscriminarea față de toate comunitățile etnice atât din Republica Moldova, cât și din întreaga lume”, a scris primarul Capitalei, Ion Ceban, pe rețelele sociale.

Amintim, luni, 22 ianuarie, în Chișinău au fost lansate acțiunile dedicate marcării la Chișinău a Săptămânii Memoriei Holocaustului, evenimente ce vor fi organizate până în 31 ianuarie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata