Primăria municipiului Chișinău se alătură marșului anunțat de comunitatea bicicliștilor pentru miercuri, 1 martie

0

Primăria municipiului Chișinău se alătură marșului anunțat de comunitatea bicicliștilor pentru miercuri, 1 martie. Edilul Ion Ceban a declarat că autoritățile municipale sunt gata să se implice masiv în realizarea propriilor proiecte destinate transportului alternativ, dar și a celor trei recomandări adresate de comunitatea cicliștilor Primăriei Chișinău.

”Vom fi insistenți pentru fiecare proiect de delimitare a traseelor pentru bicicliști. Haideți, împreună cu autoritatea centrală, să grăbim lucrurile pe acele porțiuni care au fost deja desenate sau cele care au fost proiectate ca benzi dedicate. Pe aceste benzi sunt diferite situații și comportament inadecvat din partea șoferilor. Am văzut mesajul comunității de cicliști. Am văzut cele trei recomandări pentru Primăria Chișinău. Este vorba despre un plan de acțiuni pentru utilizarea bugetului de transport alternativ 2023, un plan de implementare la nivel local a politicii 30 km/h aprobată prin Regulamentul Circulației Rutiere și un plan de creare a pistelor și benzilor pentru bicicliști în 2023”, a declarat Ion Ceban la ședința operativă.

Primarul Capitalei a mai declarat că autoritățile municipale se alătură marșului de miercuri anunțat de comunitatea cicliștilor.

”Primăria se alătură marșului anunțat de comunitatea de cicliști și ne vom implica și mai mult pentru a realiza proiectele începute și cele propuse. Doar cu eforturi comune vom responsabiliza societatea. Cer să se facă în continuare ore în școli cu copiii despre securitatea în trafic, împreună cu colegii de la Poliție”, a mai adăugat Ion Ceban.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata