Rusia a anunțat confiscarea proprietății lui Platon în favoarea statului

0

În Rusia a fost anunțată confiscarea în favoarea statului a proprietății al cărei proprietar real este omul de afaceri moldovean Veaceslav Platon, condamnat în contumacie într-un dosar penal privind scoaterea ilegală din Federația Rusă a unor fonduri în valută străină în valoare de peste 126 de miliarde de ruble.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale a Rusiei, în special, Tribunalul raional Tverskoy din Moscova a pronunțat un verdict în cauza penală împotriva lui Veaceslav Platon, găsindu-l vinovat de comiterea infracțiunilor prevăzute în al. 1 a articolului 210 din Codul penal al Federației Ruse (crearea unei asociații criminale), subparagrafele “a”, “b” din al. 3 a articolului 193.1 din Codul penal al Federației Ruse (comiterea de tranzacții valutare pentru transferul de fonduri în valută străină în conturile unor nerezidenți cu utilizarea de documente false).

Instanța a constatat că, cel tîrziu în iunie 2013, la Moscova și Chișinău, proprietarul real al SA BC “Moldindconbank” Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc și Alexandr Corkin, a creat o asociație criminală în scopul retragerii ilegale de fonduri în valută străină din Federația Rusă.

În perioada iunie 2013 – mai 2014, membrii asociației criminale au efectuat tranzacții valutare care au implicat transferul de fonduri în valută străină din conturile corespondente ale mai multor organizații de credit din Rusia, ai căror conducători erau membri ai asociației criminale, în conturile bancare ale unui nerezident – SA BC “Moldindconbank”.

În același timp, organizațiilor de credit rusești, care aveau autoritatea unui agent de control valutar, le-au fost furnizate documente care conțineau informații false cu bună știință cu privire la motivele, scopul și destinația transferurilor. Suma totală a tranzacțiilor a depășit 126 de miliarde de ruble.

Actul de punere sub acuzare în acest caz penal a fost aprobat de Procuratura Generală a Federației Ruse. Acuzarea de stat a fost susținută de reprezentanți ai Departamentului Procuraturii de Stat din cadrul Direcției principale penale și judiciare a Procuraturii Generale a Federației Ruse.

Cazul a fost examinat în absență, deoarece Platon se află pe o listă de urmărire internațională. În cadrul dezbaterii părților, procurorul de stat a propus ca Platon să fie găsit vinovat în totalitate de acuzațiile aduse.

Fiind de acord cu poziția proc犀利士 urorului de stat, instanța l-a găsit pe Platon vinovat de infracțiunile incriminate și l-a condamnat la 20 de ani de închisoare și la o amendă de 2,5 milioane de ruble, pe care trebuie să o execute într-o colonie cu regim închis, cu restricție de libertate timp de 1 an și 6 luni. În plus, activele, al căror proprietar real este Platon, au fost confiscate în favoarea statului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata