Saakașvili a intrat în Georgia ascuns într-o remorcă cu lapte

0

Procuratura Generală din Georgia a emis o dispoziție prin care se explică acuzațiile care i se aduc lui Mihail Saakașvili, care a deținut în trecut mandatul de președinte al țării. Acesta este învinuit că a trecut ilegal frontiera de stat.

Potrivit datelor acumulate în cadrul urmăririi penale, lui Saakașvili i-a reușit infracțiunea, ascunzându-se într-o remorcă ce transporta produse lactate.

Potrivit documentului, Saakașvili a urcat la bordul navei „Vilnius” care avea un traseu spre Poti din Georgia cu pornire din Cernomorsk-ul ucrainean. În noaptea de 29 septembrie curent, nava a intrat în port, după care de acolo a ieșit un camion cu o remorcă, încărcat cu produse lactate. În această remorcă stătea ascuns Saakașvili.

Procuratura a subliniat că faptul că Saakașvili se afla în remorcă se confirmă și de imaginile video pe care și le-a făcut acesta cu telefonul. Imaginile au fost șterse, însă specialiștii în tehnologie din cadrul instituției au reușit să le recupereze.

În dosarul deschis pentru trecerea ilegală a frontierei, au fost reținut trei persoane: șoferul camionului Elguje Țomae, dar și doi angajați ai portului Poti. Miercuri, 21 octombrie curent, s-a aflat despre reținerea celui de-al patrulea bănuit – la fel lucrează șofer de camion, însă care nu ar avea nicio legătură cu primii trei reținuți. Cel puțin aceasta susține avocatul său.

Amintim că, pe data de 1 octombrie curent, Mihail Saakașvili a revenit în Georgia de unde a lipsit 8 ani. Autoritățile georgiene l-au reținut pe fostul președinte, acuzându-l de trecerea ilegală a frontierei de stat. În prezent, Mihail Saakașvili se află în închisoarea din Rustavi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata