Șapte tineri suspectați de comiterea furturilor de telefoane mobile din magazine specializate 

0

Șapte tineri, printre care doi minori  cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, riscă până la șase de închisoare, fiind suspectați că ar fi comis cel puțin trei furturi de telefoane mobile din magazine specializate. 

Cazurile ar fi fost comise în Ialoveni și municipiul Chișinău, de unde indivizii ar fi sustras 31 de telefoane mobile și două tablete. Suma prejudiciului cauzat a fost estimată la 350 000 de lei.

În cadrul acțiunilor desfășurate de către ofițerii Direcției investigații criminale a INI, în comun cu polițiștii din Ialoveni și în conlucrare cu Direcția investigații analitice a INI, au fost acumulat probe concludente ce ar demonstra complicitatea suspecților în comiterea furturilor.

Aceștia au acționat pe parcursul lunilor ianuarie-februarie, iar în magazine intrau pe timp de noapte,  prin deteriorarea ușii de la intrare. Acțiunile  acestora au fost surprinse de camerele de supraveghere. Bănuiții sunt originari din Criuleni, Ungheni și  Rezina.

Polițiștii, sub conducerea procurorilor Procuraturii Ialoveni, au efectuat o percheziție pe o adresă unde se aflau suspecții, de unde au ridicat o parte din telefoanele furate.

Cinci dintre suspecți au fost reținuți pentru 72 de ore și sunt cercetați penal pentru furt.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 2 la 6 ani.

Oamenii legii  întreprind acțiuni pentru stabilirea complicității suspecților și în alte cazuri comise pe teritoriul țării.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata