Șase primării din raionul Hâncești se unesc și vor primi peste 40 de milioane de lei pentru dezvoltare

0

Șase primării din raionul Hâncești au decis să se unească prin procesul de amalgamare voluntară, pentru a putea oferi servicii publice mai eficiente și a beneficia de noi oportunități de dezvoltare.

Este vorba despre primăriile Lăpușna, Bălceana, Boghiceni, Pașcani, Pervomaiscoe și Secăreni. Acestea vor beneficia de investiții în valoare de 40,8 milioane de lei oferite de Guvern.

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, susține că amalgamarea voluntară permite comunităților să obțină stimulente financiare și să creeze administrații locale mai eficiente.

„Șase primării din raionul Hâncești s-au unit și vor primi 40,8 milioane de lei pentru dezvoltare. Amalgamarea voluntară oferă comunităților acces la stimulente financiare importante și creează administrații mai eficiente, capabile să atragă investiții și să ofere servicii publice de calitate”, a declarat Alexei Buzu.

Potrivit autorităților, până în prezent au fost aprobate peste o mie de decizii privind amalgamarea voluntară, ceea ce implică aproximativ 70% dintre primăriile din Republica Moldova.

Termenul pentru depunerea deciziilor de amalgamare voluntară expiră la 31 iulie și nu va fi prelungit. Din luna august, Guvernul urmează să înceapă procesul de amalgamare normativă.

Autoritățile anunță că, începând cu anul 2027, nicio primărie nu va administra treburile publice pentru o comunitate cu mai puțin de 3 mii de locuitori.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata