Scandal de spionaj în Parlamentul European

0

Parlamentul European (PE) a anunțat, marți, că a deschis o anchetă asupra unei eurodeputate letone, acuzată de o investigație de presă că a făcut, vreme de două decenii, spionaj în beneficiul Moscovei.

Potrivit site-ului rus de investigații The Insider, cu sediul în Letonia, Tatjana Zdanoka, membră a Legislativului comunitar din 2004, ar fi început să colaboreze din anul următor cu serviciul rus de securitate, FSB. Ea ar fi „apărat în mod deschis” pozițiile Moscovei – susține un articol din The Insider, bazat pe schimburile de e-mailuri dintre Zdanoka și agenții Moscovei.

Femeia le livra rușilor „rapoarte explicite și detaliate despre activitatea sa ca europarlamentar”, avea cu agenții „întâlniri fizice la Moscova sau Bruxelles” și formula „cereri de finanțare de la surse rusești pentru activitățile sale politice”.

Președinta Parlamentului European, malteza Roberta Metsola, „ia foarte în serios aceste acuzații și trimite dosarul Comitetului Consultativ pentru Codul de Conduită”, ceea ce, potrivit purtătorului său de cuvânt, înseamnă că în cadrul instituției a fost deschisă o anchetă.

„Remarcăm că aceste acuzații sunt semnalate în țara (Tatjanei Zdanoka) de ceva vreme încoace” – adaugă serviciul de comunicare al PE. Suspiciunile de spionaj apar după ce prestigiul Parlamentului European a fost, deja, grav zdruncinat, la sfârșitul anului 2022, de scandalul Qatargate, un dosar de corupție în care mai mulți eurodeputați au fost acuzați că au acționat pentru bani în favoarea emiratului arab din Golf.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata