Șefa statului a înmânat diplome de onoare mai multor elevi premiați la olimpiade mondiale

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu mai mulți tineri care ne-au reprezentat țara la diferite competiții desfășurate la nivel global. Șefa statului i-a felicitat pe olimpicii noștri pentru performanțele obținute, iar în semn de recunoștință le-a conferit câte o diplomă de onoare.

„Am fost mândră să-i salut pe mai mulți elevi olimpici care, datorită efortului lor, au reușit să obțină rezultate remarcabile la concursuri internaționale. Știu că, în spatele fiecărui rezultat, se află sute de ore de muncă – și ele trebuie răsplătite”, a menționat Președinta țării. În semn de recunoștință, șefa statului le-a conferit câte o Diplomă de Onoare celor cinci elevi care au cucerit aurul la categoria „Inovație în inginerie” la Olimpiada mondială de robotică FIRST Global Challenge – Cristian Bragarenco, Sanda Bostan, Nicolae Țurcanu, Vladimir Corduneanu și Mihai Eșanu. Totodată, Președinta Maia Sandu a subliniat că, datorită cursului de Robotică, introdus în peste 200 de școli din Moldova din 2014, tot mai mulți tineri de la noi vor îmbrățișa științele viitorului și vor face țara noastră mai modernă.

Câte o Diplomă de Onoare au primit și reprezentantul nostru la Olimpiada Internațională de Informatică, apreciat cu Mențiunea de Onoare – Victor Vorona; Ștefan Nicov, care a obținut medalia de argint la Olimpiada Internațională de Fizică; și Iulia Teleucă, deținătoare a medaliei de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie.

„Aduc felicitări mentorilor și profesorilor care au știut să descopere și să cultive în elevii olimpici curiozitatea pentru cunoaștere și inovație, dar și familiilor acestor tineri, care îi sprijină necondiționat. Pasiunea acestor copii pentru tehnologii și științe va contribui la crearea unei noi generații de cercetători care, alături de colegii din alte țări, vor lucra pentru a rezolva cele mai presante probleme globale”, a spus șefa statului.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata