Sindicatele vor solicita în continuare majorarea salariilor pentru bugetari și compensări pentru prețurile și tarifele majorate

0

La etapa actuală, pentru salariații din Moldova cel mai problematic este să facă față creșterilor de prețuri și tarife. Declarația a fost făcută de președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Igor Zubcu.

Potrivit liderului sindical, chiar dacă au fost unele majorări de salarii, ”acestea au fost erodate de creșterea prețurilor la resursele energetice, gaze, combustibil și ulterior la produsele de consum larg și de strictă necesitate”. ”Astfel, pentru sindicate rămâne actuală negocierea unor majorări de salarii și compensări pentru prețurile și tarifele majorate”, a declarat Zubcu. Președintele CNSM susține că, printre cele mai frecvente încălcări ale angajaților se enumeră: salarizarea, concedierea neregulamentară; ignorarea condițiilor legislației cu privire la încheierea contractelor individuale de muncă; utilizarea muncii nedeclarate; încălcări la stabilirea regimului de muncă; neacordarea concediilor de odihnă cu plata indemnizației respective; munca suplimentară. ”Este alarmant, dar continuă să persiste în anumite domenii și întreprinderi restanțe la plata salariilor, circa 105 milioane de lei (de exemplu: la S.A. Calea Ferată, în silvicultură, ș.a.). Acest fapt este calificat ca „muncă forțată” și nu este acceptabil în secolul XXI. Situația actuală, în vederea încălcării drepturilor și garanțiilor de muncă ale salariaților, ar putea fi diminuată, în primul rând, în cazul în care legislația națională cu privire la Inspectoratul de Stat al Muncii ar fi adusă în concordanță cu normele dreptului internațional, la care Republica Moldova este parte”, a declarat liderul sindical.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata